CSM București acuză FRH că ia partea rapidiștilor care o înjură pe Cristina Neagu. ”Este o jignire și mai mare”
CSM Bucureşti susţine că nu poate asista pasiv la o serie de neadevăruri rostite în spaţiul public de unii reprezentanţi ai clubului Rapid, dar şi la comunicatul oficial al FRH, precum şi declaraţia publică a preşedintelui Constantin Din.
Potrivit clubului bucureştean, fanii giuleşteni au adresat trivialităţi la adresa Cristinei Neagu şi a antrenorului Adrian Vasile în cinci rânduri, scrie News.
Gruparea bucureşteană consideră că situaţia putea fi evitată, dacă FRH ar fi luat măsurile necesare.
CSM Bucureşti spune că aşteaptă decizia Comisiei de Disciplină a FRH, iar derapajele unor suporteri să fie aspru pedepsite.
Redăm comunicatul CSM Bucureşti:
"CSM Bucureşti nu şi-a propus nici să creeze polemici în spaţiul public, nici să genereze stări conflictuale, iar istoria celor 15 ani de existenţă este mărturie de comportament fair-play şi conduită ireproşabilă, atât pe plan intern, cât şi internaţional. CSM Bucureşti reprezintă un nume sonor al handbalului european, respectat graţie evoluţiilor şi prestaţiilor constant valoroase ale echipei de handbal feminin în Liga Campionilor, lucruri de care s-a mândrit întreaga Românie!
Nu putem însă asista pasiv la o serie de neadevăruri rostite în spaţiul public de unii reprezentanţi ai clubului Rapid, dar şi la comunicatul oficial al FRH, precum şi declaraţia publică a preşedintelui Constantin Din. CSM Bucureşti nu a şicanat pe nimeni, nu a incitat pe nimeni şi toate aceste remarci aduc atingere suporterilor noştri, care susţin echipa şi creează meci de meci, o atmosferă senzaţională în Polivalentă.
Mai mult decât atât, conform regulamentelor FRH, clubul vizitator are obligaţia de a solicita în scris numărul de bilete pe care îl doreşte pentru fanii proprii, lucru pe care clubul Rapid nu l-a făcut niciodată (nici pentru meciul de campionat, nici pentru cel din cupă) - dar tocmai pentru că nu am vrut să şicanăm pe nimeni, am pus la dispoziţie chiar mai multe bilete decât e prevăzut în regulamentele FRH. Dacă injuriile rostite de galeria rapidistă ar fi fost în premieră, poate că o astfel de abordare din partea preşedintelui FRH ar fi putut avea un substrat, dar când se încearcă o anumită cauţionare a unor “recidivişti”, considerăm că este prea mult.
Numai în sezonul 2022/23 au existat 4 episoade în care fanii giuleşteni s-au manifestat nesportiv şi nu este de uitat faptul că, la partida din Supercupa României (organizator FRH), dincolo de trivialităţile proferate, această “galerie cunoscută şi foarte apreciată la nivel european”, a aruncat cu obiecte şi lichide în teren, Comisia de Disciplină a FRH amendând comportamentul acesteia.
Doar o săptămână mai târziu, în partida inaugurală a Ligii Florilor, în sala Rapid (organizator CS Rapid Bucureşti), am asistat la aceleaşi trivialităţi, adresate nu doar celei mai valoroase handbaliste a României din toate timpurile - Cristina Neagu - ci şi antrenorului Adrian Vasile, dar şi la etalarea unui banner imens în care se titra “Echipa Primăriei - Ruşinea României” - moment în care FRH nu a mai considerat oportun să intervină, deşi imaginea pe care o construieşte CSM de aproape 10 ani în Europa este despre performanţă şi calitate.
În returul de campionat au existat din nou injurii la adresa celor doi - atenţie, nu doar Neagu este constant admonestată - comportamente care au continuat şi în partida din Cupa României, mai acid ca niciodată, derapaje care nu au ce căuta într-o sală de sport. Pentru a nu mai aminti că în meciul din sala Rapid, din returul ediţiei trecute de campionat, am avut parte de aceleaşi trivialităţi adresate jucătoarei în timpul meciului şi antrenorului chiar în timpul în care acesta oferă declaraţii mass-media - există suficiente imagini şi dovezi.
Vuvuzele, trompete, tobe, muzică, animatori - toate acestea se regăsesc în orice arenă de sport din lume şi este aberant să ne declarăm nemulţumiţi că “nu se auzea galeria Rapidului”. Măcar Federaţia Română de Handbal ar trebui să nu cadă în păcatul acesta şi ar trebui să îşi concentreze eforturile asupra jocului de handbal şi a spectacolului din teren, despre care s-a vorbit mult prea puţin şi să nu ofere “argumente” volatile şi totodată să valideze comportamentele suburbane.
Având acum această imagine de ansamblu, cu 5 episoade concrete de comportamente neadecvate şi cu cea mai mică amendă acordată clubului Rapid aplicată cronologic la episodul cu numărul 2, putem să ne exprimăm la rândul nostru părerea că situaţia putea fi evitată, dacă FRH lua măsurile drastice care se impuneau. Pentru că vorbim despre recidivă. Iar pentru suporterul onest şi civilizat al CSM Bucureşti este o jignire şi mai mare că forul naţional, prin vocea preşedintelui său, încercă să găsească circumstanţe atenuante pentru injurii şi trivialităţi, când principala grijă ar trebui să fie sănătatea şi curăţenia mediului sportiv. Şi toate acestea în condiţiile în care instituţii ale statului român s-au autosesizat cu privire la cele petrecute la ultima confruntare din Polivalentă şi au declanşat investigaţii, iar o serie de sponsori importanţi ai handbalului românesc au ridicat semne de întrebare vis a vis de tolerarea unor asemenea comportamente.
Aşteptăm decizia Comisiei de Disciplină din cadrul FRH şi ne exprimăm de pe acum speranţa că viitorul nu ne va mai genera astfel de episoade care nu au legătura cu handbalul şi că sportul va prima, iar derapajele unor suporteri să cadă în plan secund şi să fie aspru pedepsite", se arată în comunicatul CSM Bucureşti.
FRH spune că și CSM București are o parte de vină pentru înjurăturile la adresa Cristinei Neagu
Preşedintele FRH, Constantin Din, a declarat că şi clubul CSM Bucureşti are o parte de vină şi a incitat la comportamentul nesportiv al fanilor la adresa Cristinei Neagu.
„Vreau să vă spun că galeria Rapidului de la handbal este foarte cunoscută şi foarte apreciată la nivel european. Peste tot se discută despre această galerie. Ei când au venit şi-au încurajat echipa în sala de handbal, s-au comportat foarte bine.
Eu consider că inclusiv clubul CSM are o oareşice vină şi a incitat la comportamentul nesportiv sau acest comportament nepotrivit pentru o arenă de sport.
Vă spun concret, au fost amplificate zgomotele galeriei CSM, prin staţia de amplificare. Dat volumul destul de tare, dacă nu la maxim. Eu, pe partea unde am stat, nu se auzea galeria Rapidului! În sală, pe partea cealaltă, nu se auzea.
Când clubul CSM a luat această decizie, probabil că i-au incitat pe cei de la Rapid şi şi-au revărsat oful asupra jucătoarelor”, a spus Constantin Din, preşedintele FRH, la emisiunea ”SuperFanii” de pe SPORT.RO.
Cristina Neagu, despre rapidiștii care au înjurat-o: ”Pentru mine, ei nu înseamnă absolut nimic!”
Potrivit digisport.ro, Cristina Neagu, care a câştigat de patru ori titlul de cea mai bună handbalistă a lumii, a fost ţinta suporterilor giuleşteni care i-au adresat injurii după fiecare gol marcat în meciul CSM - Rapid, scor 31-24, disputat săptămâna trecută.
Sportiva nu a scăpat de înjurăturile suporterilor celor de la Rapid, nici la interviu, iar jucătoarea de la CSM Bucureşti a avut o replică dură.
”Pentru mine, ei nu înseamnă absolut nimic! Pentru mine nu e dureros. Asta spune totul despre caracterul lor. Eu nu am ce să comentez. Asta spune totul despre ei. Ştiţi foarte bine ce fel de galerie este... În lumea asta, oricine poate fi suporterul oricărei echipe, atât timp cât o faci cu mândrie şi fairplay. Că eu ţin cu o echipă de fotbal care nu e pe placul lor... Pe mine nu mă interesează ce cred ei. Dacă ei că cred că e frumos să vii într-o sală în care sunt atâţia copii şi să adresezi injurii... Repet, asta spune mult despre educaţia şi caracterul lor”, a spus Cristina Neagu după meci.
CS Rapid a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că nu încurajează nicio formă de conflict între suporterii rapidişti şi handbalista Cristina Neagu, însă a subliniat că este exagerată şi chiar manipulatare “prezentarea tendenţioasă a evenimentelor recente: Galeria Rapidului vs un bun naţional”.
Miercuri, CS Rapid a dat publicităţii un comunicat în care menţionează că Galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.
“Depăşindu-şi cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieşiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câştigat sezonul trecut. Dincolo de lipsa de respect faţă de istoria şi tradiţia clubului Rapid, lăsând la o parte şi absenţa fair-play-ului, aceste declaraţii repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au şi reusit să jignească şi să întristeze în acelaşi timp fetele noastre care au reuşit o performanţă uluitoare sezonul trecut”, a adăugat CS Rapid.
“Nu stăm să analizăm acum că înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiştilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părţi, indiferent de numele celui în cauză”, a menţionat CS Rapid.
Clubul a precizat şi că CSM Bucureşti a avut un comportamentul abuziv faţă de Rapid şi suporterul rapidist.
Sursa: News.ro
Etichete: scandal, rapid, injuraturi, cristina neagu, csm bucuresti, federatia romana de handbal,
Dată publicare:
27-02-2023 11:19