Cristina Neagu, cvadruplă cea mai bună handbalistă a lumii, a împlinit 35 de ani | GALERIE FOTO

62276380
Agerpres

Cristina Neagu, una dintre cele mai valoroase jucătoare românce de handbal şi la nivel continental din toate timpurile, a împlinit, sâmbătă (26 august), vârsta de 35 de ani.

Ea este, înainte de toate, un model absolut al modului în care mentalitatea de învingător însoţită de un efort constant şi dedicat depăşeşte orice bariere sau limitări contextuale.

Crescută într-un cartier bucureştean modest, Cristina şi-a pus pasiunea mai presus de orice, potrivit site-ului www.cristina-neagu.ro. O decizie care a însemnat sacrificii, atât în ceea ce priveşte timpul alocat antrenamentelor, cât şi susţinerea emoţională şi financiară pe care i le-au oferit familia, pentru a ajunge la performanţă. Ambiţia şi determinarea de care a dat dovadă de-a lungul anilor au transformat-o pe Cristina într-un model pentru tânăra generaţie.

Cristina Neagu, star în handbal încă din 2006

E de ajuns să o auzi vorbind ca să observi sinceritatea şi bunul simţ de care Cristina dă dovadă atunci când destăinuie valorile şi lucrurile în care crede, notează sursa citată. De la dragostea pentru tot ce e românesc şi până la convingerea fermă că face parte dintr-o echipă care va performa, ea reuşeşte să-şi susţină punctul de vedere în faţa întregii lumi, prin rezultate.

Cristina Georgiana Neagu s-a născut la 26 august 1988, în Bucureşti, menţionează site-ul www.eurohandball.com. Şi-a început ascensiunea în lumea handbalului la Clubul Sportiv Şcolar nr. 5 Bucureşti, în 2000, la vârsta de 12 ani, sub îndrumarea antrenoarei Maria Covaci. În 2006 s-a transferat la Rulmentul Braşov, fiind selecţionată apoi la naţionalele de juniori şi tineret.

În 2005 a cucerit cu echipa României medalia de argint la Campionatul European de junioare (Austria), fiind desemnată cea mai valoroasă jucătoare a turneului final.

La Mondialele de tineret din Canada, în 2006, a fost aleasă din nou cea mai bună jucătoare, câştigând bronzul cu naţionala de tineret. La Campionatul European de junioare din Turcia de la Izmir (2007) a obţinut, cu echipa, medalia de bronz. Cu naţionala de senioare a participat la Campionatul Mondial din Franţa (2007), ocupând locul 4.

A luat parte la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde România a terminat pe locul 7, iar apoi la Campionatul European unde echipa a obţinut locul 5. În 2009, Cristina Neagu şi naţionala României s-au clasat doar pe locul 8 la Campionatul Mondial din China.

La şase luni după ce a jucat finala Cupei Cupelor cu Rulmentul, Cristina Neagu a semnat pentru echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea, în ianuarie 2009, ajungând cu echipa vâlceană în finala Ligii Campionilor în 2010.

Cristina Neagu, jucătoarea de handbal a formaţiei Rulmentul - Urban Braşov, execută o aruncare liberă împotriva formaţiei DVSC - Aquaticum Debrecen (Ungaria), contând pentru optimile Cupei Cupelor la handbal feminin, Braşov, 16 februarie 2008, notează Agerpres.

Lidera naționalei României

A fost lidera naţionalei României la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (2010), unde echipa pregătită de antrenorul Radu Voina a obţinut medalia de bronz. Neagu a ocupat primul loc în două clasamente statistice ale Euro-2010 de handbal feminin, fiind cea mai bună marcatoare a competiţiei, cu 53 de goluri, din 105 şuturi (50 la sută, medie de 6,6 goluri pe meci), dar şi cea mai bună pasatoare a întrecerilor continentale, cu 36 de pase decisive şi o medie de 4,5 asemenea reuşite pe meci. A fost aleasă cel mai bun inter stânga în echipa ideală a CE 2010.

A fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună debutantă a anului 2009, World's best Rookie of the Year 2009, acordat în premieră de Federaţia Internaţională de Handbal (IHF). A fost desemnată cea mai bună handbalistă a anului 2010 de către Federaţia română de specialitate şi cea mai bună jucătoare de handbal din lume, în ancheta Federaţiei Internaţionale de Handbal.


În vara anului 2013 echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a desfiinţat, iar Cristina Neagu a semnat cu Buducnost Podgorica din Muntenegru, menţionează site-ul sportivei.

La Campionatul European din 2014, cu toate că echipa de handbal a României a reuşit doar o clasare pe locul 9, Cristina Neagu a fost aleasă cel mai bun inter stânga al turneului.

Prima Ligă a Campionilor, câștigată în 2015

A câştigat în 2015 cu Buducnost Podgorica prima Ligă a Campionilor din carieră, la cea de-a treia finală jucată; primele două finale le-a jucat în 2010 cu Oltchim Râmnicu Vâlcea şi în 2014 cu Buducnost Podgorica. A fost desemnată cea mai bună marcatoare din Liga Campionilor cu 102 goluri. În tricoul echipei Buducnost Podgorica a obţinut trei cupe şi patru titluri de campioană. În cadrul Turneului Carpaţi din acelaşi an a fost desemnată cea mai bună marcatoare cu 13 reuşite.

Tot în 2015, a câştigat medalia de bronz la Campionatul mondial de handbal alături de echipa naţională a României, unde a fost desemnată cel mai bun inter stânga de la turneu precum şi cea mai bună marcatoare a competiţiei cu 63 de reuşite.

A fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii în 2015 de Federaţia internaţională de handbal.

Federaţia română de handbal o desemnează în 2016, din nou, cea mai bună handbalistă româncă. A fost cel mai bun inter stânga al Campionatului european găzduit de Suedia în perioada 4-18 decembrie 2016. Federaţia internaţională de handbal o desemnează cea mai bună jucătoare a lumii pe anul 2016. A fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii şi în 2018, devenind prima handbalistă din istorie câştigătoare de patru ori a acestui trofeu.

În iulie 2017 semnează cu echipa CSM Bucureşti, cu care câştigă Liga Naţională (2018 şi 2021), Cupa României (2018, 2019, 2022) şi Supercupa României (2017 şi 2019). În Supercupă a mai fost finalistă în 2018, 2020 şi 2021. În Liga Campionilor EHF ajunge de încă două ori în semifinale cu echipa de club (2017 şi 2018).

În dreptul Cristinei Neagu s-a adunat şi alte performanţe: de cinci ori desemnată Interul stânga al echipei ideale din Liga Campionilor; de cinci ori a fost Cea mai bună jucătoare de handbal din România; de trei ori a fost Interul stânga al echipei ideale la Campionatul European; două medalii de bronz cu echipa naţională la Campionatul Mondial şi la cel European; Cea mai bună jucătoare (MVP) la Campionatul Mondial; de două ori a fost Cea mai bună jucătoare (MVP) la Cupa Mondială. Mai are în palmares un trofeu al Ligii Campionilor EHF, şase Ligi Naţionale, patru titluri de golgheter în Liga Campionilor, Campionatul Mondial şi Campionatul European. 

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Un fost selecționer critică dur barajele pentru Cupa Mondială 2026. „Este o tragedie sportivă, o rușine”

Fabio Capello, „vizibil emoţionat”, potrivit Marca, a acordat un interviu cotidianului spaniol după eliminarea Italiei de către Bosnia şi Herţegovina în finala barajelor pentru Cupa Mondială.

După victoriile cu România și Kosovo, Turcia spune că va câștiga Cupa Mondială din SUA: ”Cowboy turci, America ne aşteaptă”

Turcia a sărbătorit miercuri revenirea la Cupei Mondiale de fotbal după o aşteptare de 24 de ani, jucătorii şi suporterii exprimându-şi mândria, dar şi o ambiţie prudentă după victoria obţinută în barajul disputat în deplasare cu Kosovo (1-0).

Reacții furioase în presa din Italia, după eșecul cu Bosnia Herțegovina. Gazzetta dello Sport: ”A treia apocalipsă”

Prima dată a fost considerată o întâmplare nefericită. A doua oară a fost tratată ca o criză.

Recomandări
România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

O lume întreagă este cu ochii pe Artemis 2, prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii peste 50 de ani

Trei bărbaţi şi o femeie se îmbarcă miercuri într-o misiune lunară de zece zile, la peste 50 de ani de la încheierea Programului Apollo şi ultimul zbor cu oameni la bord către Lună.

Scandalul ”mită la ARR”. Sorin Grindeanu, întrebat ce ține acasă în cutia de pantofi: ”Prețul la litru de motorină, 12 lei!”

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat și fost ministru al Transporturilor, neagă orice legătură cu faptele imputate fostului șef de cabinet, Cristian Anton, care este acuzat de DNA de luare de mită.