Al-Nassr ocupă în prezent locul al doilea în campionatul saudit, în timp ce Al-Faisaly se află pe locul al cincisprezecelea, potrivit Agerpres.

Prin această reuşită, starul portughez a ajuns la cinci goluri în acest sezon şi mai are nevoie de 18 pentru a deveni primul jucător din istorie care atinge pragul de 1.000 de goluri.

Ronaldo a refuzat premiul de "MVP", oferindu-l în schimb coechipierului său Abdullah Al-Hamdan. În acest meci, echipa sa a deschis scorul după doar patru minute, iar Cristiano a mărit avantajul în minutul 49. Gazdele au redus din diferenţă printr-un gol marcat de Théo Bongonda, însă Angelo Gabriel a asigurat victoria oaspeţilor cu 10 minute înainte de final.

În urma acestui rezultat, Al-Nassr obţine a treia victorie consecutivă şi rămâne pe locul al doilea, la egalitate de puncte (25) cu liderul campionatului, Al-Qadisiya.