„Rabla pentru sobe” ar urma să înceapă în aprilie 2025. Beneficiarii pot primi până la 10.000 de lei

62392167
Profimedia

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că a semnat ghidul pentru programul ”Rabla pentru sobe” şi vrea ca acesta să înceapă la jumătatea lunii aprilie, cel târziu.

Într-o primă fază, proiectul se adresează localităţilor din zona montană, aşa cum prevede Legea muntelui. Prin intermediul acestuia, beneficiarii pot primi până la 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile pentru instalarea unei sobe noi, care să reducă atât consumul de lemne, cât şi emisiile poluante şi să ofere un confort mai bun în locuinţă.

Programul este pregătit pentru publicare în Monitorul Oficial

Mircea Fechet a anunţat că a semnat ghidul pentru programul ”Rabla pentru sobe”, acesta urmând să fie trimis la Monitorul Oficial.

”Am dispus celor de la AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu - n.r.) ca, cel târziu la jumătatea lunii aprilie, să pregătească toată infrastructura necesară pentru demararea programului „Rabla pentru sobe”. „Rabla pentru sobe” înseamnă în primul rând mai puţine lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă aşadar o economie şi o presiune mai mică pe pădurile României, dar înseamnă în acelaşi timp şi un mediu mai curat. Discutăm despre sobe cu înaltă eficienţă energetică şi discutăm despre o reducere la aproape o treime a cantităţii de lemn de foc necesară în timpul iernii. Aşadar, dacă până acum aveam nevoie de trei căruţe de lemn de foc, de la iarna următoare, dacă vom beneficia de acest program, vom avea nevoie de o singură căruţă. Finanţăm în total aproximativ 50.000 de astfel de sobe”, a arătat ministrul Mediului, într-un mesaj video publicat marţi.

El a explicat că este vorba de un proiect-pilot.

”Ne propunem ca, cel puţin în prima fază a acestui proiect, să finanţăm localităţile din zona montană, aşa cum sunt ele definite de Legea muntelui”, a arătat el.

Localități eligibile din 27 de județe

Potrivit lui Mircea Fechet, este vorba despre localităţi din 27 de judeţe.

”Aşadar, plătim maxim 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi. Fiecare primărie beneficiază de o finanţare de până la 560.000 de lei, repet, discutăm despre primăriile menţionate în Legea muntelui, sunt aproape o mie de astfel de primării din cele 3.000 pe care le avem în total în România, însă este unul din acele programe care, pe de-o parte, ne ajută să economisim bani, să avem costuri mai mici cu încălzirea, ne ajută să avem un confort mai bun în casă, pentru că ştiu că foarte mulţi români se încălzesc cu greutate iarna, poate nici nu fac focul în toată casa şi se înghesuie într-o cameră sau în două pentru a depăşi mai uşor iarna care e mai lungă la munte decât în zona de câmpie, şi înţelegem pe deplin acest lucru, şi în al treilea rând avem grijă de mediu. Pentru că aceste sobe de ultimă generaţie, foarte eficiente, au şi emisii foarte scăzute, atât în ceea ce priveşte particulele, cât şi în ceea ce priveşte alţi poluanţi pe care îi respirăm în fiecare zi, şi la ţară şi la oraş”, a transmis Mircea Fechet.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Facturile la curent s-ar putea dubla de la 1 iulie. Ofertele de preț ale furnizorilor de energie electrică

Facturile la electricitate s-ar putea dubla de la 1 iulie, după expirarea perioadei de plafonare prelungită de Guvern. Actualele oferte de preț ale furnizorilor de energie electrică începând cu data respectivă sunt cuprinse între 1,45 și 1,6 lei/KWh.

Tot mai mulți români se întorc acasă din Diaspora. Numărul copiilor cu părinți plecați peste hotare a scăzut în ultimii ani

Viața tot mai scumpă, reducerea beneficiilor sociale și instabilitatea economică din anumite state europene i-au făcut pe mulți români plecați în străinătate să revină acasă.

Cea mai mare pensie plătită în ianuarie 2025. CNPP spune câte pensii speciale sunt în România

Cea mai mare pensie specială medie este de 25.185 lei și se plătește magistraților, arată CNPP. Potrivit instituției, în ianuarie, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu, așa-zisele pensii speciale, a fost de 11.678 persoane.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.