Vor să-și dea jos primarul pentru că le-a tras apă. ”Oamenii, prin dorința lor de glorie, sunt dispuși să facă orice”

×
Publicitate

Locuitorii dintr-o comună din Bistrița-Năsăud vor să scape de primarul pe care - acum mai bine de doi ani - l-au ales a cincea oară.  

Oamenii se plâng că, odată cu modernizarea rețelei de apă, prețul a crescut foarte mult. Iar lemnele de foc sunt greu de găsit, spun ei, deși comuna e înconjurată de păduri.

Primarul susține, însă, că a ridicat nivelul de trai în comună, așa că plângerile ar fi nejustificate.

Oamenii din comuna Telciu au strâns semnături pentru referendumul de demitere încă din 2021, furioși că investițiile în rețeaua de alimentare au dus metrul cub de apă la aproape 12 lei, cu tot cu canalizare.

Localitatea avea apă de aproximativ 15 ani, la prețuri bune, când rețeaua a fost preluată de o societate care a pus apometre și a crescut tarifele, spun ei. Doar că schimbarea prefecților le-a zădărnicit planurile.

Ioan Pop, localnic: ”În 2021 am strâns semnături pentru un referendum local la comuna Telciu, de atunci a demisionat un prefect a venit altul și în momentul de față s-a tot derulat procedura și nu știm ce s-a întâmplat, că nu am primit un răspuns”.

Când au văzut tarifele, oamenii au refuzat să semneze noile contracte. Au fost înștiințați însă că riscă dosare penale pentru furt din rețeaua de alimentare.

”Pe noi nu ne mulțumește nimic”

Ioan Magdău, localnic: ”Pe noi nu ne mulțumește nimic, pentru că nu s-a lucrat în spiritul cetățeanului, totul s-a făcut pe ascuns, nu s-a făcut nimic la vedere, nu s-a înștiințat populația cu apa”.

În urmă cu doi ani, când a izbucnit scandalul, primarul s-a apărat spunând că rețeaua de alimentare era veche. Iar apa, captată dintr-un râu, nu era sigură pentru consum.

Sever Mureșan, primar comuna Telciu: ”Li s-a indus oamenilor că apa este de la Dumnezeu și că o plătim sau nu o plătim, eu cred că am ridicat nivelul de trai prin aceste investiții, dar dacă asta se dorește, pentru că oamenii, prin dorința lor de glorie, sunt dispuși să facă orice, asta vom face, deci noi respectăm dorința oamenilor”.

Tot acum doi ani, reprezentanții companiei de apă atrăgeau atentia că o rupere a contractului cu localitatea respectivă ar însemna recuperarea investiției, de milioane de lei.

Mai mult de atat, localnicii se plâng că n-au de unde cumpăra nici lemne de foc, deși comuna e înconjurată de păduri.

Niculae Botârlă, localnic: ”La noi este un dezastru, primăria, consiliul local, nu îi interesează nimic absolut, de exemplu Ocolul Silvic este subordonatul primăriei, a primarului, nu se ia nicio măsură, toți sunt mână în mână”.

Până la finalul acestei luni, noua conducere a prefecturii trebuie să le dea un răspuns celor care au depus documentele pentru demiterea primarului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62326936
Avem un potențial balnear uriaș, dar nu-l valorificăm. Stațiunea în care ar merge toți, dar are doar 20 de camere de cazare
România are un potențial balnear uriaș, dar multe stațiuni sunt în paragină, deși stau pe un munte de aur.
62326378
Platforma online gratuită pentru adolescenți, menită să ajute în procesul de dezvoltare personală
Câțiva tineri din Brașov au pus bazele unei platforme online, menite să ajute adolescenții în procesul de dezvoltare personală.
61621411
Banca Mondială: ”O repetare a cutremurului din 1977 ar fi devastatoare” pentru România. Unde pot afla oamenii ce să facă
Un cutremur precum cel din 1977 ar avea efecte devastatoare în România, care este una dintre țările cele mai expuse riscului de cutremur din Uniunea Europeană, a declarat Allana Simpson, expert al Băncii Mondiale.