Studiu Geeks for Democracy. 40% dintre români consideră extrema dreaptă benefică. Cea mai mare încredere, în Codruța Kovesi

62368333

Un studiu realizat de organizația civică Geeks for Democracy arată că 40% dintre cetățeni consideră extrema dreaptă benefică pentru România, în timp ce 63% dintre români consideră că lucrurile în țară merg într-o direcție greșită.

De asemenea, încrederea în ONG-uri este foarte scăzută (4 din 10 români nu consideră niciun ONG de încredere), iar 45% dintre respondenți nu știu să numească un ONG.

Studiul BAROC s-a desfășurat in perioada mai-iunie-iulie 2023, metoda de colectare a datelor este CATI – interviuri telefonice, pe un eșantion de 806 respondenți, iar marja de eroare este de 3,45%.

Iată câteva dintre cele mai importante concluzii ale acestui studiu:

- 7 din 10 români consideră că Guvernul este ineficient și inutil, iar oamenii săraci au o viață mai grea, pentru că măsurile guvernamentale nu îi ajută să aibă o viață decentă.

- Circa 4/10 români consideră că extrema dreaptă este benefică pentru România, iar 6/10 consideră extrema dreaptă mai de grabă un pericol.

- Jumătate dintre români consideră ca armata ar trebui să fie obligatorie.

- Românii au cea mai mare încredere în instituția Bisericii (media 6 din 10), Armată (media 5.9 din 10), NATO (media 5.5 din 10) și UE (media 5.2 din 10).

- În vederea menținerii democrației, cei mai importanți actori sociali și politici sunt 8 NATO, UE, presa și justiția.

- În ultimii zece ani, aproape un sfert (22%) dintre români au participat la demonstrații publice. Peste o treime dintre acestia au participat la mișcări de proteste anti amnistie și grațiere (37%).

- Principalele motive ale reducerii implicării românilor în mișcări sociale sunt lipsa de încredere în instituții guvernamentale și apatia sau deziluzia față de sistemul politic.

- Aproape 4 din 10 români sunt de părere că mișcările sociale din ultimii ani au avut un impact pozitiv. Dintre acestea, mișcarea de protest ”Colectiv” este evaluată ca având cel mai puternic impact în societate.

- Aproape un sfert dintre români sunt dispuși să participe la proteste sau demonstrații publice.

- Generația cea mai implicată civic este generația Y (27 de ani - 43 de ani).

- Mai puțin de jumătate dintre români consideră că prezența la vot este benefică (43%). De asemenea, 45% dintre români consideră ca absența la vot are un impact negativ asupra țării.

- 5% dintre români sunt total nemulțumiți cu viața lor. 31 % dintre români sunt foarte mulțumiți cu viața lor, iar 63 % dintre români cred că lucrurile merg într-o direcție greșită în România.

- 50% dintre români consideră că homosexualitatea trebuie acceptată de societate, iar alți 50 % consideră că homosexualitatea trebuie descurajată de societate.

- 74 % dintre români consideră că justiția din România nu își face datoria. De asemenea, 57 % sunt de părere că poliția nu își face datoria

Codruța Kovesi, în topul încrederii românilor

Întrebați câtă încredere au în anumite personalități politice, enumerate de realizatorii studiului, cei mai mulți respondenți au indicat-o pe șefa Parchetului European anticorupție, Laura Codruța Kovesi (14 % încredere totală), urmată de secretarul general adjunct al NATO, fostul lider al PSD, Mircea Geoană (9 % încredere totală).

Pe de altă parte, principalii actori politici ai momentului, președintele Klaus Iohannis, președintele PSD Marcel Ciolacu și președintele PNL Nicolae Ciucă au doar 5 %, 5 % și, respectiv, 3 % ”încredere totală” a populației.

În ceea ce privește intenția de vot, la întrebarea ”Dacă mâine ar fi alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota?”, rezultatele sunt următoarele:

- PSD: 18 %
- PNL: 11 %
- AUR: 10 %
- USR: 6 %
- UDMR: 3 %
- PMP: 2 %
- PRO ROMÂNIA: 2 %
- REPER: 1 %
- Alianța pentru Patrie: 1 %
- Alt partid: 4 %
- Nu merg la vot: 8 %
- Nu răspund / Nu m-am decis încă: 34 %

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62368037
Copiii sunt tot mai prezenți pe rețelele sociale. Un număr mare de minori au primit mesaje nepotrivite de la adulți

Copiii sunt din ce în ce mai prezenți pe rețelele sociale și, din păcate, de la vârste fragede. Acest adevăr, care îi sperie pe părinți, este confirmat și de un sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii.

62368068
Cu cât sunt plătiți tinerii aflați în internship. Platformă de recrutare: De la începutul verii au fost 20.000 de aplicări

Lipsa de specialiști de pe piața muncii îi împinge pe angajatori să caute tineri care încă studiază, însă sunt interesați să afle în ce zonă își vor dezvolta cariera.

62364722
Azilele groazei. 47 de dosare penale au fost deschise în urma controalelor autorităților

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că 47 de dosare penale au fost deschise de către organele de anchetă în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.