Program pentru stimularea creșterii porcilor Mangalița și Bazna: ”Au carnea ca somonul”

×
Publicitate

Programul guvernamental pentru stimularea creşterii porcilor din rase autohtone a luat avânt. Fermierii stau la rând ca să primească gratuit animale din rasa Mangaliţa şi Bazna.

Pentru fiecare exemplar, oamenii obţin 250 de lei de la statul român şi 75 de euro de la Bruxelles. După ce îi cresc, gospodarii păstrează o parte dintre purcei, iar pe ceilalţi îi dau procesatorilor.

Fiecare fermier a primit câte 10 porci de Bazna. Aceste animale au 10 săptămâni şi au ajuns la familia Crişan, din comuna Mihalț, judeţul Alba.

Gospodarii hrănesc porcii până la 130 de kilograme. Apoi, pe 5 dintre ei îi predau firmelor care se ocupa de procesare.

Valeria Crișan, fermier: "Carnea nu are colesterol, este foarte bună. Este ca somonul şi e bine să păstrăm tradiţia."

Cei care îşi înscriu porcii în Registrul Genealogic al raselor sunt stimulaţi şi financiar.

Dorin Goia, fermier: "E foarte benefic programul, primim purceii gratis, îi creştem şi jumătate din ei îi predăm cu 11 lei kilogramul, când ajung la 130 de kilograme. Eu sunt din zona Munţilor Apuseni şi este o rasă care rezistă la zonă şi la climă."

Ioan Prundar, producător: "Pentru program am 22 de purcei, eu am 53, dar restul sunt pentru mine. E o carne mai bună, asta e tradiţia noastră cu Bazna, am crescut purceii, au între 7 şi 10 săptămâni şi 10 kilograme."

Fermierii care vor să intre în acest program trebuie să depună o cerere la Direcţia Agricolă. Numai în Alba sunt sute de solicitări, iar numărul lor este în continuă creştere.

Gheorghe Lazea, Director Direcţia Argicolă Alba: ''Pentru anul acesta avem 340 de purcei, însă cererea este mult mai mare: 280 de crescători care au solicitat 2.400 de purcei."

Prin acelaşi program, Ministerul Agriculturii dă şi porci din rasa Mangaliţa.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
61953732
Programul "masă caldă pentru elevi", greu de pus în practică în școlile din România
Deşi lăudabilă, iniţiativa unei mase calde pentru elevi este greu de pus în practică. În judeţul Arad, de pildă, unii primari au comandat containere, au făcut cantine şi au semnat contracte cu firme de catering.
61953685
Întrebare către MAI: ”De ce nu poți conduce tot timpul cu proiectoarele de ceață aprinse?” Răspunsul dat
Un șofer a adresat reprezentanților MAI o întrebare pe Facebook, iar aceștia nu l-au lăsat prea mult să aștepte și i-au dat răspunsul, unul plin de umor.
61953649
Grătar în cimitir. Tradiţia cere ca bărbaţii să mănânce la masă iar femeile, pe morminte
Este Paştele Blajinilor, iar în multe cimitire din ţară s-au încins grătarele şi s-au aşezat mese bogate. La Ploieşti, această tradiţie aduna laolaltă clanurile ţigăneşti care vin să-şi cinstească morţii.