Primul campionat național de pescuit pentru persoane cu deficiențe de vedere

×
Publicitate

Zeci de persoane cu deficienţe de vedere au dovedit miercuri că pasiunea pentru pescuit nu are limite. Au participat la primul campionat naţional, organizat la Galaţi.

Concurenţii au venit însoţiţi de prieteni care i-au ajutat să pună momeala în cârlig, au folosit undi'e speciale, dotate cu clopoţei, apoi au aşteptat marea captură.

Hotărâţi să câştige confruntarea cu peştii, dar şi cu propriile limite, peste 30 de concurenţi din toată ţara s-au instalat pe malurile bălţii Zatun, de lângă Galaţi. Mai presus de toate a fost ocazia de a socializa şi de a se cunoaşte cu membrii asociaţiilor de nevăzători din alte oraşe.

Costel Bucur, nevăzător "Dacă n-ai noroc, degeaba pescuieşti. Acuma e greu să prinzi, la ora asta. Dimineaţă trebuie să vii."

Mihai Bucur, însoţitor: "Îi pun rama în cârlig şi îi arunc în apă. Şi el simte la mână şi are şi clopoţel. Când trage peştele, suna clopoţelul. Dar la undițele astea se simte la mână."

În scurt timp, au apărut şi capturile.

Adrian Mateescu, Asociaţia Nevăzătorilor Dâmboviţa: "Pescuitul e un sport extraordinar de frumos, recreativ şi te deconectează de toate supărările, de tot. Oricine pote să pescuiască. Dacă nu vede, da la simţul mâinii şi tot prinde un peşte."

Cei care nu au reuşit să prindă peştele cu undiţă, au venit pregătiţi de acasă cu...conserve.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
61976981
Deținuții din penitenciarul Colibaşi, actori într-un proiect de reeducare prin artă. "M-a schimbat în bine”

Câţiva deţinuţi de la penitenciarul Colibaşi au devenit actori de teatru, în cadrul unui proiect de reeducare prin artă. Iar miercuri au făcut un spectacol de improvizaţie, în faţa colegilor de celule, care i-au aplaudat îndelung.

61976979
Operațiune de salvare a unui pui de barză prins între cablurile electrice. Alarma, dată de un copil

Dificilă operaţiune de salvare în comuna Cristian, judeţul Sibiu. Un pui de barză a rămas prins în cablurile de tensiune şi a fost observat de un copil isteţ, care a ştiut să anunţe asociaţia de protecţie a animalelor de la el din localitate.

61976787
Oamenii străzii din vestul țării, ajutați să-și găsească loc de muncă. Ce a făcut un bărbat cu primii bani

Oamenii străzii din vestul ţării primesc o nouă şansă, după ce mai multe companii s-au arătat dispuse să îi angajeze.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.