Deținuții din penitenciarul Colibaşi, actori într-un proiect de reeducare prin artă. "M-a schimbat în bine”

×
Publicitate

Câţiva deţinuţi de la penitenciarul Colibaşi au devenit actori de teatru, în cadrul unui proiect de reeducare prin artă. Iar miercuri au făcut un spectacol de improvizaţie, în faţa colegilor de celule, care i-au aplaudat îndelung.

La fel de emoţionaţi ca artiștii-amatori au fost şi îndrumătorii lor, câţiva actori tineri, care au avut iniţiativa întregului proiect.

”Eu compun în cameră, unde sunt arestat, compun versuri şi mă face să ies din cotidianul ăla al deprimării ăleia continue, care e atmosfera care e acolo", spune un deținut.

Ideea le-a venit actorilor de la asociaţia de teatru independent TAM-TAM - în urma unui spectacol de stand-up comedy pe care l-au susţinut în penitenciarul Bacău. Au văzut o sclipire în ochii deţinuţilor şi s-au gândit să îi atragă pe scenă, pentru a le arăta că pot fi şi altceva decât nişte condamnaţi de drept comun.

"Sunt nişte actori foarte disciplinaţi, înţeleg foarte bine lucrurile şi la mulţi dintre ei am depistat aptitudini reale", spune Andrei Sever, actor asociaţia TAM -- TAM și organizator al proiectului.

"N-am venit cu idei preconcepute, i-am tratat ca pe egalii mei şi am învăţat foarte mult din experienţa asta. E foarte diferit să lucrezi cu nişte oameni izolaţi, cu nişte oameni închişi, erau ca o carapace foarte greu de străpuns", a transmis Iulian Sfircea, actor TAM-TAM.

Un tânăr de 30 de ani sta de un deceniu în puşcărie, pentru tâlhărie şi trafic de droguri. Teatrul l-a făcut acum să simtă că viaţa lui este importantă.

"Este un proiect şi psihologic, mintal, care ne ajută, ne-a scos din rutina de zi cu zi a penitenciarului, ne-a învăţat ceva nou. Pe noi ne-a învăţat cine suntem noi cu adevărat", a spus Marius Popescu.

Iar un deţinut condamnat pentru omor, care se afla după gratii de 12 ani, a descoperit că îşi poate croi un destin, după eliberare.

"M-a schimbat în bine, că am văzut că poţi să fii şi alt om, chiar dacă şi poţi să faci alte lucruri şi dacă nu le-ai făcut, e ceva nou şi plăcut, frumos", spune Emil Dina.

La sfârşit, tinerii actori şi-au luat rămas bun de la deţinuţii cu care au făcut cursuri şi şi-au promis să se revadă la spectaole, în libertate.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61976979
Operațiune de salvare a unui pui de barză prins între cablurile electrice. Alarma, dată de un copil

Dificilă operaţiune de salvare în comuna Cristian, judeţul Sibiu. Un pui de barză a rămas prins în cablurile de tensiune şi a fost observat de un copil isteţ, care a ştiut să anunţe asociaţia de protecţie a animalelor de la el din localitate.

61976787
Oamenii străzii din vestul țării, ajutați să-și găsească loc de muncă. Ce a făcut un bărbat cu primii bani

Oamenii străzii din vestul ţării primesc o nouă şansă, după ce mai multe companii s-au arătat dispuse să îi angajeze.

61976786
Reacția unui turist german când vede starea deplorabilă în care se află Parcul Cișmigiu

Poduri în paragină, garduri care stau să cadă, mizerie şi şobolani. Din păcate, aşa arată acum cea mai veche grădina publică a Bucureştiului, Parcul Cişmigiu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.