Premierul tună împotriva comercianților: ”Această formă de înșelăciune se încheie astăzi”. Ce se va întâmpla

62476859
Shutterstock

Înșelăciunea prin care comercianții din România vindeau la același preț produse cu gramaj redus nu va mai putea fi practicată începând de săptămâna viitoare, când va intra în vigoare un ordin în acest sens al ANPC.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel, a fost finalizat şi ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial.

"Este gata şi ordinul preşedintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianţii scad gramajul produselor, dar lasă preţurile la fel. Această formă de înşelăciune împotriva consumatorului se încheie astăzi", a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei Executivului.

El a spus că va fi finalizată procedura de consultare la nivel european şi cel târziu luni actul va putea fi publicat în Monitorul Oficial.

"Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar preţul produsului este neschimbat şi aplicăm sancţiuni dure pentru nerespectarea acestei obligaţii", a mai spus Ciolacu.

Ce vor fi obligați să facă toți comercianții din România

România a cerut în august Comisiei Europene să aprobe "Legea Shrinkflation". Guvernanții aveau nevoie de o bază legală pentru a putea impune reguli celor care pun la vânzare produse cu gramaj modificat, dar care păstrează prețul și îi induc astfel în eroare pe cumpărători.

Prin acest ordin, autoritățile din România cer ca fiecare comerciant să fie obligat să pună în dreptul produselor afectate de practica ”shrinkflation” o etichetă suplimentară, care să le scoată în evidență. În acest fel, atunci când vom cumpăra aceste produse, vom ști din start că în interiorul ambalajului vom găsi o cantitate mai mică de produs, cu toate că, la prima vedere, avem impresia că nu e nimic modificat.

Franța a fost prima țară europeană care a trimis spre avizare Comisiei Europene ”legea shrinkflation” și a obținut deja acceptul.

Cei care nu se supun ordinului emis de ANPC vor fi amendați. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62405952
Câți pensionari vor avea revizuite deciziile de recalculare. Casa Națională de Pensii: ”E posibil să mai fie”

Peste 2.850 de decizii de recalculare a pensiilor urmează să fie revizuite în toată țara, dar este posibil să mai fie și altele, a declarat marți Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

62480252
România, anul 2024. Mii de gospodării nu sunt racordate la energie electrică: ”Surzi la strigătul disperării”

Aproape 5.500 de gospodării din România în care locuiesc 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani, sunt fără energie electrică, relevă un registru național întocmit de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).

 

62480139
Ghiozdane şi rechizite şcolare pentru copii nevoiași, oferite de voluntari din Bacău

Mulți dintre elevii României încep anul școlar fără ghiozdane noi. Iar când vine vorba despre rechizite, părinții reușesc cu greu să le cumpere cele necesare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.