Pesimism. Doar 6% dintre romani spera ca o vor duce mai bine in 2011. Tu?

Peste sase din zece romani cred ca vor avea tot mai putini bani. Perceptia despre situatia financiara se inrautateste de la un an la altul, pentru ca in 2009 doar trei din zece estimau acest lucru.

Barometrul de Incredere a Consumatorului, realizat de GfK, arata ca romanii sunt din ce in ce mai pesimisti atunci cand vine vorba despre situatia lor materiala. Numai 6% spera sa o duca mai bine in urmatorul an, iar un sfert dintre cei care au participat la sondaj se asteapta sa ramana la fel ca in prezent.

Fata de acum un an, romanii o duc din ce in ce mai rau pe plan financiar – aproape sapte din zece spun asta. In acelasi timp, doar 5 % sustin ca traiesc mai bine decat in 2009.

Cat despre increderea consumatorului, se pare ca acest indice a inregistrat cea mai mare scadere din ultimii zece ani.

Specialistii in cercetare ai companiei GfK sustin ca traim intr-o stare accentuata de pesimism si ca aceasta ar fi data in mare masura de programul guvernamental de austeritate care a dus la deteriorarea situatiei economice generale pentru mai mult de 90% din populatia tarii.

Mai rau este ca 78% dintre romani nu se asteapta ca situatia sa se indrepte din punct de vedere economic in perioada urmatoare, conform GfK. Pentru opt din zece romani perioada pe care o traversam este un obstacol in calea economisirii.

Nici urmatorul an nu pare sa fie unul favorabil punerii banilor deoparte.

Totodata, peste doua treimi dintre romani estimeaza o crestere a inflatiei in 2010 si prima jumatate din 2011, in vreme ce un procent relativ asemanator a remarcat ca ultimul an a adus preturi mai mari la majoritatea produselor.

Doar unul din zece romani spera la o scadere a preturilor in urmatoarea perioada.

Achizitiile de case sau masini nu intra la capitolul prioritati de investitie pentru romani, cel putin pentru urmatorii doi ani.

Barometrul de Incredere a Consumatorului este un studiu cofinantat de Comisia Europeana si realizat lunar de GfK Romania. Datele sunt reprezentative pentru populatia Romaniei in varsta de peste 15 ani, esantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate in fiecare luna.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60400110
Problemele cu dantura si nutritia, vechi de 3.000 de ani la romani

Cativa studenti americani si canadieni spun ca aceste probleme au o lunga traditie pe meleagurile noastre. Sunt vechi de cel putin 3.000 de ani, spun tinerii, care au studiat 300 de schelete descoperite in apropierea orasului, datate din Epoca Bronzului.

60215413
A inceput procesul de reconstructie in zonele afectate de inundatii

Primele materiale de constructii pentru refacerea gospodariilor afectate de inundatii au ajuns ieri in judetul Suceava. Casele distruse vor fi inlocuite cu altele noi cu cate 2 sau 3 camere.

60400864
Pretul mobilei intra la apa. Reduceri chiar si de 70%

Va ganditi sa va schimbati mobila sau sa inchiriati ceva nemobilat, mai ieftin? Vestea buna este ca si magazinele de mobila au intrat in febra reducerilor.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.