Patronii teraselor din centrul Brașovului protestează împotriva cerșetorilor. Ce face Poliţia, în acest timp

×
Publicitate

Protest inedit la Brașov, unde patronii mai multor localuri din centru se plâng că adeseori cerșetorii care apelează la mila trecătorilor sunt organizați într-un adevărat sistem și au devenit atât de insistenți încât deranjează clienții.

Amenzile primite nu-i descurajează pe cei care se ocupă cu această formă ușoară de a face rost de bani.

Cerșetorii împânzesc zonele de promenadă din mai toate orașele țării: stau cu mâna întinsă, își expun copiii, vând flori sau cărți pe la terase și câștigă sute de lei zilnic - estimează polițiștii locali.

Această femeie, cunoscută brașovenilor, recunoaște că este aptă de muncă și are o familie care ar putea să o sprijine.

”Geanina Moise: Am o fată în Timișoara, este profesoară de muzică, are 26 de ani, am o nepoțică și un nepoțel în Spania lucrează acolo. Nu am pretenții la copii, am o mână, am un picior, două picioare.
Reporter: Ai primit amenzi?
Geanina Moise: Nu”.

Clienții teraselor din centru sunt deranjați de prezenta cerșetorilor, însă unii dintre ei continuă să-i susțină.

”Sunt foarte mulți, extraordinar de mulți, iar Poliția Locală vine, trece, se uită și nu le face absolut nimic”.

”Nu am nimic cu ei, dar e deranjant, știi când tu stai și bei o cafea și te trezeșți că vine unul. Și știi care e problema la ei? Că insistă și când ți se spune nu, mergi mai departe, nu trebuie să insiști”.

Și la Sibiu, sezonul cald aduce și cerșetorii în locurile frecventate de turiști.

Marius Rafa, proprietar restaurant: ”Cumva și ospătarul elegant îi roagă să nu mai intervină pe la mese, cam asta e cea mai mare abordare. În cazul în care devin un pic mai recalcitranți, atunci apelăm la poliția comunitară”.

Potrivit legii, cerșetoria este contravenție. Poliția Locală Brașov susține că de la începutul anului a sancționat peste 500 de oameni care apelau la mila publicului. Însă nimeni nu plătește amenzile a căror valoare totală se ridică, numai în Brașov, la 200.000 de lei.

Anca Lăutaru, purtător de cuvânt Poliția Brașov: ”Cerșetorii sunt identificați, sunt îndepărtați din zona respective, sunt sancționați și ținând cont că 90% dintre ei sunt din afara Brașovului, din afara municipiului, sunt îndreptați spre locurile unde domiciliază”.

 

Poliția nu a rezolvat niciun caz legat de cei care îi exploatează pe cerșetori

 

În cele mai multe cazuri, cerșetorii sunt de fapt niște victime - alții îi plasează și îi supraveghează de la distanță, iar la final colectează banii.

Proprietara unui restaurant: ”Sunt mașini care îi lasă în capătul străzii Republicii dimineața și îi ridică seara, sunt oameni care îi păzesc pe acești copii și noi le dăm haine și de exemplu și încălțări și ei se întorc a doua zi și spun că nu au voie să se îmbrace cu ele pentru că nu mai au ținută de cerșetor și practic nu mai primesc bani”.

Exploatarea cerșetoriei este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea, însă poliția nu a putut comunica rezolvarea unui asemenea caz.

Valentin Ionuț Boboia, Poliția Locală Brașov: ”În alte țări s-a modificat legislația și au fost sancționate inclusiv persoanele care ofereau bani sau alte produse persoanelor care erau la cerșetorie”.

Proprietarii de restaurante le recomandă clienților să doneze bani mai curând către asociațiile de caritate, atunci când vor să facă o faptă bună.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62191256
Guvernul ar putea elimina pensionarea anticipată. Ce alte schimbări se regăsesc în PNRR

Pensionarea anticipată se elimină, stagiul minim de cotizare va crește, iar cheltuielile de la buget cu pensiile se vor menține la același nivel. Aceste măsuri sunt prevăzute în PNRR, planul de reforme prezentat Comisiei Europene.

62191134
Cum au fentat românii restricțiile din pandemie ca să se căsătorească. Pe mare, în străinătate sau în locații exotice

Românii sunt printre europenii care ajung cel mai des la altar. În 2019, un an fără restricţii, ţara noastră a fost pe locul cinci, în Uniunea Europeană, la numărul de căsătorii.

62190961
Crește prețul la gazele naturale. Ministrul Energiei: ”Am auzit de scumpiri de 15% până la sfârşitul anului”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, estimează că preţul gazului natural va ajunge în acest an la nivelul celui din 2019, după ce anul trecut tarifele au scăzut, pe fondul cererii mici generate de pandemie.

Recomandări
Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.