Oamenii dintr-un sat din Mureș, disperați din cauza unui urs care le atacă oile. ”L-am văzut cum o mânca”

×
Publicitate

Proprietarii unor stâne din Mureş sunt disperaţi pentru că un urs ataca oile şi nu se mai sperie nici de câini, nici de prezenţa oamenilor.

Toată vara a făcut ravagii, iar acum a luat o oaie chiar din fața ciobanilor. Fermierii au alertat paznicii de vânătoare care încearcă să găsească o soluţie.

Luni, puţin după ora 10:00, un urs a atacat una dintre stânele de la marginea localităţi Acătări. Ciobanul povesteşte şocat că a văzut cum animalul a prins o oaie, a rupt gardul şi a fugit cu ea spre pădure.

Mathe Todor Csongor, proprietar stână: "Am auzit că lătra câinele şi când am venit, am văzut că a rupt strunga, am văzut cum mânca oaia. Era mare, avea sigur 400 de kilograme, era negru."

Oamenii sunt disperaţi şi spun că toată vara au stat de pază la stâne.

Vânătorii spun că este posibil ca ursul să revină. Deocamdată nu a rănit pe nimeni, însă dacă este încolţit, poate să atace şi oamenii. O soluţie ar fi - spun vânătorii - împuşcarea lui, cu derogare de la Ministerul Mediului sau tranchilizarea şi mutarea animalului într-o zonă sălbatică a pădurii, cât mai departe de aşezările omeneşti. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61980776
Taberele spirituale pentru adulţi sau cele haiduceşti, printre cele mai căutate de români
Vacanţele fără telefon, în mijlocul naturii, departe de zgomotul oraşului, sunt tot mai căutate de cei care caută relaxarea adevărată.
61981028
Criză uriaşă pe piaţa forţei de muncă. Avertismentul BNR: unde riscăm să ajungem
Avem tot mai multe locuri de muncă nou create şi mai puţini oameni calificaţi, care să le ocupe. Asta spun specialiştii în resurse umane, care nu reuşesc să angajeze sudori, mecanici, electronişti sau ingineri, de exemplu.
61982016
Pensionarii au venit în locul asistaților social pentru a culege strugurii. Câți bani primesc
Culesul viilor a început mai devreme anul acesta. După ce au stat în soarele arzător, strugurii sunt extrem de dulci și pot da un vin de colecție.