O familie indurerata din Craiova imparte sanse la viata altora!

×
Publicitate

Chiar daca trec prin momente grele, rudele unui pacient aflat in moarte cerebrala au fost de acord ca organele vitale ale barbatului sa fie prelevate si donate pacientilor care au mare nevoie de un transplant.

Timp de patru ore, zece medici au recoltat organele si le vor aduce la Spitalul Fundeni catre cei aflati in suferinta.

Nu mai putin de zece medici de la Institutul Fundeni au fost chemati la Craiova pentru a preleva organele unui pacient aflat in moarte cerebrala. Tinand cont de lista de asteptare pentru un transplant, fiecare organ era extrem de important. Numai ca medicii au constatat ca ficatul barbatului era bolnav.

In aceste conditii, medicii au reusit sa recoleteze rinichii, la fel de asteptati de bolnavii de insuficienta renala care vor scapa de dializa. Grefe de piele si cornee prelevate au fost depozitate in banca de tesuturi de la Bucuresti.

Donatorul a fost un barbat de 42 de ani care a suferit multiple traumatisme la cap in urma unui accident. Desi medicii au incercat din rasputeri sa il tina in viata, pacientul nu a reactionat la tratament, iar doctorii l-au declarat ieri in moarte cerebrala. Familia a vrut ca moartea lui sa salveze alte vieti.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
60185553
Are doar 14 ani, dar ar putea da oricand lectii de cinste!

Un baiat din Drobeta Turnu Severin si-a uimit toti cunoscutii, dupa ce a inapoiat un portofel cu bani si carduri gasit pe strada.

60176011
Un barbat de 54 de ani, din Gorj, a ars de viu in propria casa

Chiar viciile lui l-au rapus: vecinii povestesc ca ii cam placea sa bea si sa fumeze, asa ca a adormit cu tigara aprinsa in mana.

60158363
Olt: o fata de 13 ani este in coma, dupa ce a cazut de la etajul trei

O fata de 13 ani, din Corabia, judetul Olt, s-a prabusit in gol de la etajul trei, iar acum zace pe un pat de spital, in coma profunda.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.