Alimentele a căror perioadă de valabilitate ar urma să fie prelungită și cu 6 luni. Un înscris dispare de pe ambalaje

×
Publicitate

Noile tehnologii de producție prelungesc durata de viață a alimentelor. Sunt tot mai multe pentru care producătorii obțin un termen de valabilitate mai mare. Pastele și orezul, de pildă, pot fi consumate încă 6 luni, iar lactatele și untul 2 săptămâni.  

Totul, pe baza unor analize de laborator. Recent, un lanț de magazine din Franța a prelungit valabilitatea pentru 500 de produse. Și la noi, comercianții sunt deschiși la aceste modificări, însă inițiativa trebuie să le aparțină producătorilor.

La Institutul de Cercetări Alimentare din București ajung tot mai multe cereri pentru modificarea termenului de valabilitate din partea unor producători de panificație, lactate și semipreparate.

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare: ”Acolo unde s-au luat echipamente noi, acolo unde sunt fabrici noi, putem vorbi de o prelungire vizibilă a termenului de valabilitate. Am avut situații, de pildă, pentru sendvișurile acestea care vin gata ambalate la o dublare a termenului de valabilitate. S-a ajuns, dacă nu mă înșel, la 30 de zile”.

Tehnologiile noi de producție și de ambalare permit ca anumite alimente să reziste mai mult la raft, fără a fi modificate rețetele inițiale. Cum sunt, de pildă, conservele, făinoasele, ciocolata și chiar lactatele. Contează, însă, foarte mult condițiile de depozitare.

Clientă: ”Făina știu din bunici că ar putea să facă niște gărgărițe și atunci, da, mă uit la ea. Orezul iarăși îl verificăm. De principiu, ne uităm”.

După ce au făcut studii amănunțite de laborator, reprezentanții unui mare lanț de magazine din Franța, de exemplu, au decis să prelungească perioada de valabilitate pentru 500 de categorii de produse marcă proprie.

Termenul de valabilitate, eliminat cu totul în Franța pentru zahăr și sare

De îndată ce siguranța alimentară a fost garantată, termenul de valabilitate a fost extins, de exemplu, cu până la 6 luni pentru paste, orez și linte roșie. Au fost acordate amânări inclusiv pentru unele produse proaspete. De exemplu, până la o lună pentru laptele și smântâna UHT, dar și pentru cârnații uscați, până la 3 săptămâni pentru unt, 20 de zile pentru slănină și 10 zile pentru brânza proaspătă de vaci.

Mai mult, francezii au eliminat termenul de valabilitate pentru zahăr și sare, de exemplu. Consumatorii sunt sfătuiți ca indiferent de perioada în care cumpără produsele să fie atenți la aspect, miros și gust.

Sorin Mierlea, președinte InfoCons: ”Termenul de valabilitate vine și în contextul în care produsul respectiv poate să facă transfer cu ambalajul, poate să facă transfer cu mediul înconjurător, temperatura la care este păstrat și care este propusă pe acea etichetă cu privire la modul de depozitare al prosului. Toate acestea, adunate, dau termenul de valabilitate”.

În încercarea de a combate risipa alimentară care a atins cote alarmante, și Comisia Europeană încurajează etichetarea specifică. Comisarii vor eliminarea de pe etichetă a expresiei ”a se consuma, de preferință, înainte de data de” deoarece mulți oameni aruncă alimentele din precauție la data menționată, deși produsele sunt încă valabile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62506194
Plafonarea adaosului la alimente, prelungită cu încă 6 luni, deși e criticată de mediul de afaceri. Lista produselor

Pentru încă o jumătate de an, adică până la finalul lunii iunie 2025, unele alimente precum pâinea, uleiul, făina, zahărul, carnea proaspătă de porc și pui, vor avea plafon la adaosurile comerciale. Măsura este însă criticată de mediul de afaceri.  

62270110
CFR Călători taxează în plus călătorii care vor să plătească în tren cu cardul. Cât le ia

CFR Călători a decis să-i taxeze suplimentar pe călătorii care vor să plătească cu cardul în trenurile pe ruta Aeroport Otopeni. Încasarea comisionului bancar nu este însă practicată de niciun operator din România, fie că vorbim de privați sau metrou.

62506162
Orașul din România în care se deschide pentru prima dată un McDonald’s

McDonald’s a anunțat deschiderea primului său restaurant în orașul Hunedoara, la scurt timp după ce a închis una dintre cele mai vechi unități ale sale din România, în locația de la Parcul Cișmigiu, în București.

 

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.