De ce s-a renunțat la restricțiile impuse pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Răspunsul dat de autorități

×
Publicitate

Pelerinajul de Sfânta Parascheva a ajuns în atenţia Parchetului din Iaşi. Un grup civic din oraş a făcut plângere pentru zădărnicirea bolilor şi abuz în serviciu.

Sunt vizați organizatorii sărbătorii religioase: Mitropolia, Prefectura, Primăria şi Jandarmeria.

Pe de altă parte, Ministrul Afacerilor Interne, a declarat joi că jandarmii au permis accesul tuturor pelerinilor pentru a salva o situaţie care putea degenera.

Miercuri, la sfintele moaşte ar fi trebuit permis doar accesul localnicilor din Iaşi. Iar racla ar fi trebuit delimitată, astfel încât oamenii să nu o poată atinge.

Printre ţipete ale nemulţumiţilor şi rugăciuni, ambele restricţii au fost uitate. Jandarmii din Bacău, care se ocupă de legitimarea pelerinilor, au precizat că i-au lăsat pe toţi să intre pentru a fi evitate alte conflicte.

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: "A fost o decizie operativă pentru a salva o situaţie care putea degenera şi care putea deveni foarte gravă, atât pentru cei care erau implicaţi în evenimentul respectiv cât şi pentru ceea ce înseamnă o afectare a imaginii ţării noastre care ar fi fost speculată în media naţională şi internaţională."

Potrivit regulilor, racla cu moaştele sfintei Parascheva ar fi trebuit delimitată astfel încât pelerinii să nu o poată atinge.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: "Din păcate au fost mulţi care au venit să provoace. Le-am identificat ca nefiind parte din Biserică Ortodoxă şi care au venit din păcate să creeze nu doar un moment neplăcut, ci să umbrească însăşi sărbătoarea Sfintei."

Pe unii, explicaţiile nu i-au convins. Grupul civic RESET din Iaşi a depus o plângere penală la parchet pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu.

Daniela Mitrofan, președinte RESET: "Se creează precedente periculoase în România, pe fondul pandemiei. Vrem să ştim de ce jandarmeria a revenit asupra deciziei, în condiţiile în care s-a spus că va fi permis accesul celor din Iaşi. Cineva trebuie să răspundă, considerăm că autorităţile nu au o coerență în decizie."

Miercuri, racla cu sfintele moaşte a fost dusă înapoi în catedrala Mitropolitană. Tot fără o delimitare specială, aşa cum prevede o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Joi, sute de oameni din toată ţara s-au adunat din nou în fața catedralei din Iaşi. De această dată, jandarmii i-au oprit.

Potrivit deciziei autorităţilor, toate restricţiile de până acum vor înceta la ora 24.

Oricine doreşte va putea ajunge la racla, de vineri. În acest timp, Iaşiul se apropie de rata de 3 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Toate spitalele din București trebuie să rezerve paturi pentru pacienții cu Covid-19

Toate spitalele din Capitală trebuie să rezerve paturi pentru pacienții cu SARS COV 2. Ordinul a venit de la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, ca urmare a creșterii numărului de bolnavi.

Inundații de proporții în județul Galați. Zeci de drumuri au fost rupte, iar apa a intrat în curți

Ploaia torențială a provocat din nou inundații în mai multe localități din județul Galați.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași. Moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană

Iașiul îmbracă straie de sărbătoare miercuri.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.