Cu un SMS la 8864 poți dona 4 euro/lună pentru construirea primului spital pentru copiii bolnavi de cancer

×
Publicitate

Un spital construit exclusiv din donaţii este şansa la supravieţuire pentru copiii bolnavi de cancer din România. În prezent, aceştia sunt trataţi în saloane vechi şi au toaletele la comun.

Pentru că viaţa lor atârnă de un fir de păr, ''Asociatia Dăruieşte Viata'' le cere oamenilor să pună o cărămidă la noul spital, printr-un SMS, la 8864 cu textul "spital", care înseamnă o donaţie lunară de 4 euro.

Firul ăsta de păr se rupe de multe ori din cauza lipsurilor din spitale. Din cauza condiţiilor în care sunt trataţi, a neajunsurilor cu care părinţi dau piept din prima zi. Sunt puţine secţii de oncopediatrie şi numai cei ce ajung acolo ştiu câtă suferinţa e în fiecare zâmbet care ascunde lacrimile părinţilor.

spital daruieste viata

Într-un salon de spital, o mamă îşi ţine copilul slăbit în braţe. E în secţia de oncologie a Spitalului Marie Curie şi îşi face curaj pentru lupta lungă ce va urma. Timp de 10 luni acolo vor trăi. Într-un salon, împărţind o toaletă cu restul mamelor şi copiilor. 60 în total.

Ştefania nu mai poate dansa. Timp de cinci luni viaţa fetiţei de numai patru ani a fost o permanentă goană în căutarea unui diagnostic după ce ochiul drept s-a umflat foarte tare.

spital daruieste viata

O radiografie avea să ridice suspiciunea unui cancer, iar confirmarea a venit la Bucureşti: limfon non hodgkin.

În România nu există un spital dedicat copiilor cu afecţiuni oncologice unde să se facă investigaţii complete.

Sorin Târnoveanu, medic neurochirurg: ”Mulţi pacienţi se pierd în diferite centre, noul spital e prevăzut cu radioterapie care în momentul actual nu se face nicăieri şi evident e foarte important confortul pacientului şi al părintelui care lipseşte la ora actuală.”

Tocmai de aceea, Asociaţia Dăruieşte Viaţă contruieste de la zero un spital care va avea tot ce e nevoie în tratamentul cancerului la copii: saloane sterile ca să-i ferească de infecţii, săli de recuperare, loc de joacă, biblioteca şi cinematograf. Un întreg univers în care ei să-şi găsească toate resursele ca să lupte cu boala.

spital daruieste viata

Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiște Viață: ”Am dublat proiectul. Practic în loc de trei etaje, acum facem şase, iar spitalul Marie Curie va avea un nou bloc operator, unde vor putea fi tratați nu doar copiii bolnavi de cancer, ci toți copiii care se adresează acestui spital.”

Odată dublarea proiectului costurile au ajuns 16 milioane de euro. 9 există deja, iar pentru restul e nevoie de noi toţi. Pentru că atunci când statul îşi ia mâna de pe vieţile acestor copii e de datoria noastră să facem zid jurul lor.

Puteți pune o cărămidă la noul spital cu un SMS la 8864 cu textul "spital", donație lunară de 4 euro.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61991481
Primăriile ar putea fi obligate prin lege să asigure spații verzi între blocuri

Primăriile vor fi obligate să protejeze spatiile verzi şi să nu mai acorde autorizaţii de construcţie peste tot. Cel puţin asta propune o iniţiativă legislativă care vorbeşte despre înfiinţarea unui registru naţional.

61991507
Recolta fermierilor români ajunge în străinătate, iar apoi se întoarce în țară sub formă de carne de porc

Se anunţă o toamnă bogată în cereale, cu producţii bune la grâu, porumb şi floarea soarelui. Din păcate, mare parte din recoltă va pleca peste hotare.

61991436
Dosar penal după moartea bebelușului prematur la Spitalul Câmpina. Dezvăluirile mamei

Procurorii din Prahova au deschis un dosar penal în cazul bebeluşului născut prematur la spitalul din Campina şi incinerat repede, fără să i se facă autopsia.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.