Câte milioane de tone de alimente aruncă românii la gunoi. Suntem printre cei mai risipitori europeni

×
Publicitate

România este printre țările fruntașe în ceea ce privește risipa de mâncare.

Din 89 de milioane de tone de alimente care ajung la gunoi în toată Europa, 5 milioane de tone provin de la noi.

Chiar dacă oamenii s-au speriat în pandemie, au cumpărat mai puțin și, implicit, au aruncat mai puțin, fenomenul rămâne unul alarmant.

Nicoleta are trei copii și înainte de pandemie realiza manual obiecte decorative, ca să-și suplimenteze indemnizația de handicap. Acum face măști de protecție, însă tot nu-i ajung banii. Încearcă să economisească cât poate.

Nicoleta Tilincă: „Aici am o ceapă. Și dacă n-am folosit-o toată, am pus-o la frigider și data viitoare o folosim. La iaurturi, înainte cred că luam câte opt, zece, să fie în frigider. Acuma nu mai iau atâtea. Iau doar 2-3. Când se termină, luăm altele”.

Citește și
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Și la cumpărături, oamenii și-au schimbat atitudinea.

Mai mulți cercetători din România, Macedonia de Nord și Republica Moldova au demarat un amplu proiect privind risipa alimentară, finanțat de Agenția Universitară a Francofoniei.

Asta, în condițiile în care Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 risipa să scadă cu 50%. Adică, de la 89 de milioane de tone, la 45 de milioane de tone. Studiul, condus de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, vizează un milion de persoane și se realizează prin chestionare online.

Cristina Pocol, profesor la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca: „Câteva sfaturi, să zicem, minimale ar fi: verificarea termenului de garanție, de expirare a alimentelor, și, de asemenea, utilizarea unor rețete inovative”.

Camelia Gui, Food Waste Combat: „Trebuie să ai grijă la cum îți porționezi, la cum îți planifici mâncarea și cum ți-o depozitezi”.

Chiar dacă oamenii, speriați de o criză economică, au devenit mai responsabili în această perioadă, risipă alimentară rămâne o mare problemă. Fie că vorbim despre hypermarketuri, producători sau procesatori, toți aruncă prea multe alimente la gunoi. Mulți dintre comercianți țin marfa pe rafturi până expiră, în loc să o doneze cu câteva zile înainte. Numai anul trecut, au ajuns la incinerare peste 400.000 de tone de mâncare. Și au fost donate doar opt.

Un singur donator este luat în evidență într-un registru special, care există la Ministerul Agriculturii și în care se puteau înscrie toți comercianții. Deși avem o lege a risipei alimentare, în ultimul an de zile nu s-a schimbat mai nimic.

Iată cum arătau lucrurile înainte de pandemie.

Nicu Pavel, administrator al unui magazin social: „Ce vedeți la mine în mașină este o cantitate infimă din ce se aruncă. Din ce am văzut eu”.
Reporter: „Și toate supermarketurile fac treaba asta?”
Nicu Pavel: „Toate! Gândiți-vă, dacă nu eram noi, cu asociația asta, câtă marfă aveam la gunoi! Eu am acolo 700 de kg de brânză. Câtă lume trăiește din asta?”

Marfa a fost luată de la câteva hypermarketuri din Capitală și vândută cu 80% mai ieftin. Produsele, care au cel puțin 10 zile de valabilitate, sunt căutate de peste 600 de familii nevoiașe, care se hrănesc de aici.

Reporter: „Cam câtă marfă aduceți într-o săptămână?”
Șofer care transportă marfă la incinerare: „Zece tone pe săptămână”

Reporter: „Și cam ce produse?”
Șofer: „Lactate, carne, mezeluri”.
Reporter: „Mai mult dau la donat sau mai mult dau la distrus?”
Șofer: „Mai mult la distrus. La donații îi numeri pe degete”.

Cantități impresionante de legume, care nu mai ajung să fie comercializate, sunt aruncate direct pe câmp, lângă depozite sau în pubele.

Legea risipei alimentare nu obligă operatorii să doneze marfa rămasă, cum se întâmplă în Franța sau Cehia.

Aurel Simion, secretar de stat: „Dacă le pui undeva în față acolo eticheta verde și îi și scriu: unitate înscrisă în proiectul de rezolvare a risipei alimentare sau de diminuare a risipei alimentare, devin mai atractivi, dumnealor mai interesați. Altfel, cum pot să... dacă legea nu-l constrânge? Ce pot să-i fac? Să-i arăt că uite, bă, X este mai interesat decât tine. Moral e să te gândești și la cei săraci, cei necăjiți”.

În România, 5 milioane de tone de alimente ajung, în fiecare an, la gunoi. Suntem pe locul 9 în Europa la risipa alimentară.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”

Municipalitatea va schimba aproximativ 35 la sută din punctele gospodăreşti din Iaşi, cu ajutorul a 175 de ansambluri de containere supraterane şi subterane digitalizate pentru colectarea separată de deşeuri menajere.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.