Asistaţi social, la bursa locurilor de muncă să spună că nu pot munci: Îmi ajunge ajutorul

61945715
Gazeta Dâmboviței

Asistați social din Dâmboviţa au participat, vineri, la Bursa locurilor de muncă din Târgovişte, doar pentru a le spune angajatorilor că nu pot munci, susţinând că au afecţiuni medicale ori au copii de care trebuie să aibă grijă.

Sfătuiţi de autorităţi să participe la bursa locurilor de muncă, deoarece cei care primesc aceste facilităţi sunt condiţionaţi să îşi caute un loc de muncă, mai mulţi beneficiari de ajutoare sociale le-au cerut angajatorilor să le dea hârtii semnate că nu se găseşte un loc de muncă pentru ei, relatează Agerpres.

Mai multe femei au venit cu copii mici în braţe, iar când li se prezentau posturile vacante, au replicat că nu pot munci din cauză că nu au cu cine lăsa copiii. La sugestia că i-ar putea duce la grădiniţă, ele au răspuns că aceştia nu sunt "obişnuiţi" cu aceste instituţii de învăţământ preşcolar şi că "plâng" dacă îi lasă acolo.

asistati social

''Noi nu mergem la muncă, avem copii mici, ne e milă de copii. Nu am unde să îi las (...). Îmi ajunge ajutorul, iau 3 milioane jumate (lei vechi, n.r.)'', a spus una dintre femei.

''Dacă nu aveam copii, munceam. Dar, dacă am copii mici...'', a adăugat alta.

''Eu am patru copii, uite, am două gemene, mai am doi acasă. N-am cu cine să las copiii. Noi nu lăsăm, aşa, copiii la creşe, acolo plâng copiii noştri. Nu-s învăţaţi să îi lăsăm cu alţii'', a replicat unui angajator o "candidată" sfătuită să-şi lase copiii la creşă.

''Nu ne angajăm, că avem copii (...). Avem alocaţie, ajutoare, trăim din ei. Ne dă primăria, nu ne lasă să murim'', a conchis o femeie participantă la bursă.

asistati social

"Candidatele" la bursă nu s-au arătat impresionate de oferte de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, cu salarii care încep de la 1.300 de lei/lună plus beneficii.

''Oferim locuri de muncă de muncitor necalificat, transport gratuit, salariu motivant începând de la 1.300 de lei, plus sporuri. Dar doamnele nu sunt interesate'', a afirmat reprezentantul unei firme, prezent la bursă.

Evenimentul, organizat de AJOFM Dâmboviţa, s-a desfăşurat la Clubul Pensionarilor din micro 6, începând cu ora 10.00.

''Au fost prezenţi 16 agenţi economici, care au pus la dispoziţia persoanelor participante 292 de locuri de muncă vacante. La Bursa Locurilor de Muncă au participat 257 de persoane, dintre care 89 au fost selectate în vederea încadrării în muncă'', se arată într-un comunicat al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dâmboviţa.

Majoritatea nu și-au dorit un serviciu, ci să vorbească cu primarul să nu le taie beneficiile, potrivit Gazetei Dâmboviței.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61945692
Povestea ”bunicii Elisabeta” care vinde mărtişoare pe stradă, în Cluj

Povestea ”bunicii Elisabeta” care vinde mărtişoare pe stradă în Cluj a creat emoție pe Facebook.

61829406
Mensa România organizează o nouă testare în Capitală

Mensa România organizează în data de 17 martie, la București, o nouă sesiune de testare IQ, la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, începând cu ora 11:00.

61945591
8 Martie, petrecut în cluburi, în toată țara: ”Sunt cu fetele. E ziua noastră, nu a bărbaților”

După o zi în care au fost în centrul atenţiei, şi noaptea a fost tot a lor. Doamnele şi domnişoarele au petrecut de 8 Martie cu simţ de răspundere: au umplut cluburile şi restaurantele şi parcă au dansat cât pentru un an întreg.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Arsvom apollo sar 01
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.