Ajutoare umanitare de urgenţă pentru locuitorii din Suceava şi Neamţ afectaţi de inundaţii: alimente, haine, apă

62563666
Agerpres

Ajutoare umanitare ce constau în alimente, apă potabilă, construcţii modulare, îmbrăcăminte, motorină şi alte produse de strictă necesitate au ajuns la locuitorii din Suceava şi Neamţ, afectaţi de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, produsele au fost scoase de la rezervele de stat ca urmare a Hotărârii adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, în data de 29 iulie 2025.

"Aceste ajutoare au fost distribuite pentru a sprijini locuitorii afectaţi de inundaţii, în special în zonele în care viiturile şi alunecările de teren au provocat pagube semnificative locuinţelor şi infrastructurii locale. Guvernul, prin instituţiile responsabile, continuă să monitorizeze situaţia din zonele afectate şi este pregătit să acorde sprijin cetăţenilor şi comunităţilor afectate", se arată în comunicat.

Conform Hotărârii CNSU nr. 20 din 29.07.2025, au fost distribuite în judeţul Suceava bunuri esenţiale pentru acoperirea nevoilor urgente după cum urmează:

- 20 de construcţii uşoare din elemente modulare, 60.000 de litri de motorină, 100.000 peturi de 2 litri de apă plată, 5.000 conserve pate de ficat, 10.000 conserve din carne cu legume (ciorbă); 7.500 conserve din carne cu legume (tocană), 5.000 de conserve din carne, 5.000 de conserve de fructe, 5.000 kilograme de caşcaval, 7.000 de litri de ulei rafinat de floarea soarelui; 10.000 de kilograme de mălai superior, 10.000 kilograme de zahăr tos; 10.000 kilograme de orez.

Au trimise, de asemenea, ca articole de îmbrăcăminte şi pentru adăpost: 500 de treninguri, 2.500 de tricouri, 80 de paturi de campanie şi 80 de saltele de pat, 160 de pături, 160 de cearşafuri, 160 de perne, 160 de feţe de pernă şi 80 de saci de dormit.

În judeţul Neamţ au fost distribuite ca ajutoare de urgenţă: 3.000 de conserve din carne de porc în suc propriu, 2.100 de conserve din legume, 2.099 conserve de peşte, 45.000 de peturi de 2 litri de apă plată şi 800 de pături.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62563734
Aproximativ 30% dintre români regretă locuința aleasă. Specialiștii au făcut o simulare a cartierului ideal

O echipă de specialiști a imaginat cartierul ideal, inspirat din exemple reale care au avut succes.

62547575
O treime dintre adolescenți vorbesc zilnic cu AI. „E mai ușor decât cu oamenii”. Avertismentul psihologilor

O nouă realitate digitală capătă amploare în rândul adolescenților. Un studiu realizat de mai multe organizații din Statele Unite arată că o treime dintre tineri discută constant cu „companioni” virtuali.

62563349
Autorităţile din Suceava cer scoaterea din rezervele de stat a ajutoarelor pentru sinistraţi. Lista necesităților

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava cere scoaterea din rezervele de stat a mai multor ajutoare necesare sinistraţilor – apă potabilă, alimente, îmbrăcăminte, construcţii modulare şi combustibil.  

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.