Mărturiile dramatice ale pompierilor care au intervenit în cazul celor 4 frați arși de vii

×
Codul embed a fost copiat

Drama celor patru copii care au ars de vii într-o casă din Timișoara, scoate la iveală detalii tulburătoare.

Mama lor povestește că era la muncă atunci când s-a petrecut tragedia, însă tot ea recunoaște că pe drumul de întoarcere a făcut un scurt popas la bar, ca să își ia partenerul. În paralel, autoritățile pun la cap cap toate informațiile, mai ales că există bănuiala că frățiorii erau încuiați într-o încăpăre. Le-a fost practic imposibil să se salveze.

Apelul dat la 112 i-a înfricoșat și pe salvatori. Când au ajuns la adresă, aceștia au găsit cel mai rău scenariu: patru copii captivi într-o încăpere cuprinsă de foc. În fața unei astfel de tragedii, inclusiv militarii aveau lacrimi în ochi.

Pompier: „Vizibilitatea era zero, tavanul ardea. Practic era un tunel de foc. Am trecut foarte repede prin acel tunel, încercând să ajungem la ultimul apartament unde aveam informațiile că se află copiii. Toți speram că nu sunt în acea cameră, că erau în altă cameră."

Pompier: „Nu țin minte decât că am apucat să îmi iau masca pe față. Am luat camera cu termoviziune. Am pătruns cu toată dorința de a salva. Eram vreo 4-5 acolo care ne doream să intrăm. Ne doream să nu găsim nimic."

Citește și
Patru copii au ars de vii încuiaţi în casă, în Timișoara
Patru copii au ars de vii încuiaţi în casă, în Timișoara. Ce făcea mama lor în acest timp
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Din păcate, nu a fost așa. Cei patru frați au ars de vii. Polițiștii vor să afle acum dacă nu cumva au fost încuiați în camera lor, cu cheia.

Pompier: „A fost foarte urât sentimentul acela, când mergi și nu vezi nimic. Pipăi și calci pe ceva și nu știi pe ce. E crunt sentimentul acela. Nu îi doresc nimănui să simtă ce am simțit acolo. Îți rămâne o imagine, oricât ai încerca să fii de tare."

Părinții au fost reclamați de două ori de vecini, anul trecut, la Protecția Copilului, pentru că nu ar fi avut grijă de cei mici, însă inspectorii susțin că, în urma controalelor, nu au găsit nimic în neregulă.

Vineri, mama a explicat de ce nu era acasă. Susține că i-a lăsat în grija băiatului cel mare de 14 ani pentru că nu se ajungeau cu banii.

Găsise o bătrână de care avea grijă trei ore pe zi. Făcea asta de câteva luni și tot acolo ar fi fost și în seara cumplită, însă la întoarcere s-a oprit și la un bar, unde era iubitul ei. După ce acesta și-ar fi terminat berea, au pornit împreună spre casă.

Mama copiilor spune că regretă că pentru bani i-a lăsat pe cei mici nesupravegheați și că nu dorește nimănui să facă chestia asta.

Singurul care a scăpat este fiul cel mare internat în spital cu arsuri. Rănile sufletești sunt însă mult mai greu de vindecat.

Laura Nussbaum, medic șef clinică Neuropsihiatrie Pediatrică„În cazul de față, stresul e foarte mare, deoarece el a fost martorul care a văzut declanșarea incendiului. În a doilea rând, avea cei patru frățiori mai mici. Căutând ajutor de la un vecin, el a dorit să salveze acești copii."

Ancheta de la Timișoara este abia la început. Părinții au fost chemați la audieri și deocamdată a fost deschis un dosar penal in rem. După această tragedie, se ia în calcul decăderea celor doi din drepturi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Orori în timpul unei exorcizări. O femeie însărcinată și 6 copii, uciși de o sectă satanistă
Orori în timpul unei exorcizări. O femeie însărcinată și 6 copii, uciși de o sectă satanistă

O sectă „satanistă” a ucis o femeie însărcinată și șase copii, cu vârste cuprinse între un an și 17 ani, în timpul unui proces de exorcizare dintr-o biserică.

Patru copii au ars de vii încuiaţi în casă, în Timișoara. Ce făcea mama lor în acest timp
Patru copii au ars de vii încuiaţi în casă, în Timișoara. Ce făcea mama lor în acest timp

Patru copii inocenți, între șapte luni și șapte ani, au plătit cu viața pentru nepăsarea adulților.

Cei 4 copii uciși de flăcări în Timișoara erau încuiați în cameră. Părinții, acuzați de omor
Cei 4 copii uciși de flăcări în Timișoara erau încuiați în cameră. Părinții, acuzați de omor

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere, în cazul celor doi părinţi ai căror copii au murit în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu care a izbucnit la locuinţa lor din Timişoara.

Tragedie în Timișoara. 4 copii au ars de vii într-un incendiu violent ce le-a cuprins casa
Tragedie în Timișoara. 4 copii au ars de vii într-un incendiu violent ce le-a cuprins casa

Tragedie miercuri seară în Timișoara, unde patru copii, cu vârste cuprinse între 1 şi 7 ani, au murit în incendiul care le-a cuprins locuința.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.