Crimă înfiorătoare în județul Vaslui. O femeie a fost ucisă de concubin în fața fiului ei de doar patru ani

×
Codul embed a fost copiat

Crimă înfiorătoare în județul Vaslui. O femeie de 35 de ani a fost găsită moartă vineri, într-o baltă de sânge, iar principalul suspect este concubinul acesteia, un bărbat cu 10 ani mai în vârstă.

Gelos, bărbatul ar fi atacat-o cu un cuțit și apoi s-a făcut nevăzut. Tulburător este că la întreaga scenă se pare că a asistat mezinul cuplului, un băiețel de numai 4 ani.

Sătulă de bătăi, femeia se refugiase de câțiva ani în casa unei rude din comuna Zorleni, județul Vaslui. Era mamă a trei copii, cu vârste de 4, 17 și 19 ani, și lucra la un depozit din Bârlad. Încerca să aibă o viață liniştită departe de bărbatul violent. Nu de puţine ori, acesta venea peste ea şi o ameninţa în prezenţa copiilor. Vineri seară, omul a dat buzna în locuinţă şi, fără să îi pese că de faţă este şi băiatul lor de 4 ani, şi-a atacat partenera cu un cuţit. O vecină a gasit trupul tinerei.

A omorât-o soţul. Am venit și am găsit-o, sunt vecină aici. Ea stătea cu chirie. Era gelos, gelos. Fată foarte cuminte, muncea la depozit, muncă de bărbat”, a povestit o vecină.

Echipajul medical de la Ambulanţa Barlad a ajuns în sat la câteva minute de la primirea apelului, dar a fost prea târziu pentru femeie. Murise de mai bine de o oră.

Citește și
Tanar
Crima de la Corbu. Închisoare pe viață pentru tânărul care a ucis un bărbat și i-a violat fiica

A găsit pacienta fără semne vitale şi cu o plagă înjunghiată la nivelul cordului. Avea semnele morţii deja instalate, motiv pentru care s-a declarat decesul fără a mai fi efectuate manevre de resuscitare”, a declarat un medic de la Ambulanța Vaslui.

Vecinii știau faptul că femeia avea o viață grea și spun că bărbatul a mai amenințat-o cu moartea şi înainte de oribila crimă.

Avea 3 ani de când stătea aici. Stătea fără soţ, erau într-o relaţie neplăcută. Trist, păcat şi fără cuvinte ce s-a întâmplat”, a spus o vecină.

Localnică: Fata era liniştită, se ducea la servicu, venea acasă, avea copii, se duceau la şcoală.

Reporter: O ameninţa?

Localnică: Da! A zis că până nu o omoară nu se lasă.

În zonă au ajuns criminaliştii, iar zeci de poliţişti au pornit pe urmele fugarului, totul sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Individul a fost găsit după căteva ore, pe câmpuri, și fost dus la sediul politiei, pentru a fi audiat. A fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Riscă să îşi petreacă următorii 25 de ani după gratii.

Articol recomandat de sport.ro
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Reacția americanilor când au văzut că pot da peste România la CM 2026
Citește și...
VIDEO. Momentul șocant în care trei tineri râd și se îmbrățișează la scurt timp după ce au ucis un bărbat pe stradă
VIDEO. Momentul șocant în care trei tineri râd și se îmbrățișează la scurt timp după ce au ucis un bărbat pe stradă

Trei tineri au fost găsiți vinovați pentru uciderea unui bărbat de 54 de ani, într-un atac homofobic petrecut anul trecut în Cardiff, Țara Galilor. Poliția a publicat imagini surprinse de camerele de supraveghere cu agresorii, relatează Daily Mail.

Crima de la Corbu. Închisoare pe viață pentru tânărul care a ucis un bărbat și i-a violat fiica
Crima de la Corbu. Închisoare pe viață pentru tânărul care a ucis un bărbat și i-a violat fiica

Închisoare pe viață: aceasta este decizia judecătorilor Tribunalului din Constanța în cazul tânărului de 29 de ani acuzat că a ucis un bărbat, iar pe fiica acestuia a violat-o.

Recomandări
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, în conferința de presă pe care a susținut-o la Palatul Victoria, dacă salariul minim în România va ”rămâne înghețat” și în anul 2026.   

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii
Ilie Bolojan: Este o batjocură când îţi iei bani nemunciţi sau banii pe care îi iei nu se reflectă în rezultatele activităţii

Premierul Ilie Bolojan critică indemnizațiile de 27.000 de lei de la Aeroporturi București, numindu-le „o batjocură” în lipsa unor rezultate.