Statiunile montane din Vestul tarii au deschis sezonul de iarna. Vezi care este starea partiilor

61234973

Partiile de schi din Vestul tarii au gazduit deja primii turisti. Sezonul de iarna este deschis in aproape toate statiunile, iar acolo unde a fost cazul, au fost puse in functiune si tunurile de zapada artificiala.

La Straja s-au deschis deja doua partii de schi. Este vorba despre Partia Constantinescu si Platoul Soarelui. Aici, au fost puse in functiune tunurile de zapada artificiala si stratul de nea atinge 60 de centimetri. In aceasta saptamana, a fost pusa in functiune si telegondola, astfel ca accesul la partii se face foarte usor.


La Arieseni a nins foarte mult in ultimele doua saptamani, iar stratul de zapada de pe partie atinge aproximativ 60 de centimetri. Amatorii sporturilor de iarna si-au scos deja schiurile, iar sezonul va fi deschis oficial din acest weekend. Pana in statiunea Arieseni, se poate ajunge cu masina, pe DN75, iar apoi 100 de metri pe jos, pana la partie.


Pe cele sase partii de la Semenic, povestea de iarna a acestui sezon a inceput. Primii fulgi de zapada au adus deja cativa copii care s-au dat cu sania. Pasionatii sporturilor de iarna au avut ocazia inca de saptamana trecuta sa schieze. Asta pentru ca, la Semenic, stratul de zapada depaseste 50 de centimetri.


La Muntele Mic, sezonul de iarna este oficial deschis pentru turisti. Telescaunul si teleschi-ul au fost puse in functiune, iar din weekend-ul viitor, turistii sunt asteptati in statiune intr-un numar foarte mare. Zapada depaseste 50 de centimetri.


In Parang, se poate schia deja pe Partia “Sub Telescaun2” si pe Partia “Spre Saivane”. In statiune, startul de zapada ajunge la 40-45 de centimetri si primii turisti s-au aventurat deja in peisajul alb. Partia “Sub Telescaun2” are o lungime de 360 de metri si un grad de dificultate ridicat. Partia “Spre Saivane”, are lungimea de 900 de metri si un grad de dificultate mediu. In statiune, se poate ajunge cu masina pana la telescaun. De aici, o urcare costa 8.5 lei, iar o urcare plus coborare valoreaza 12 lei.


La Ranca, ninsoarea s-a instalat pe partii si stratul de zapada masoara 80 de centimetri. Statiunea a fost invadata de turisti. Aici, se poate schia fara nici o problema, insa oficial, sezonul de schi va incepe la sfarsitul saptamanii.


La Rausor, tunurile de zapada artificiala au acoperit partiile, iar in weekend-ul trecut, turistii au schiat pentru prima data in acest sezon de iarna. Aici, stratul de nea ajunge la aproximativ 40 de centimetri. Partia de schi din Rausor este singura existenta in masivul Retezat si totodata recunoscuta ca una dintre cele mai bune din zona de vest a tarii. Ea este dotata cu teleschi si are o lungime de 1000 metri. Din varful partiei principale exista trei trasee diferentiate pe grade de dificultate.


Cei care vor sa inchirieze echipamente de iarna, trebuie sa stie ca in apropierea fiecarei partii exista locuri special amenajate de unde isi pot inchiria de la clapari, costume de schi, snowboard-uri sau saniute.
 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
STATIUNEA RANCA

Ranca este o statiune intr-o continua dezvoltare, numarul partiilor a crescut de la an la an, iar turistii ocupa in fiecare sezon majoritatea locurilor de cazare disponibile.

STATIUNEA SEMENIC

La Semenic sunt sase partii de schi, atat pentru incepatori, cat si pentru si pentru schiori avansati.

STATIUNEA MUNTELE MIC

Muntele Mic se afla in judetul Caras Severin, la poalele versantului sudic al muntilor Tarcu. 

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.