Traumă după traumă pentru minorele abuzate sexual. Fetele sunt examinate pe scaune ginecologice vechi de 50 de ani

62260934
Getty

Traumatizate după ce au fost abuzate sexual, multe fete au parte de un alt șoc atunci când vin la examinarea medico-legală.

De cele mai multe ori, minorele sunt consultate în cabinete dotate cu scaune ginecologice vechi de 50 de ani.

Mai mult, potrivit Ligiei Bărbării, medic specialist în medicină legală și formator la Institutul Național al Magistraturii (INM), fetele sunt investigate medical cu „fierotenii” de care se îngrozesc și adulții.

"Lucrez de 30 de ani în Medicina Legală. O parte din ani i-am petrecut în teren și o parte în laboratorul de genetică. Ideea cu care am pornit în a susține acest proiect a fost dublă. Am conștientizat că nu avem facilități medicale – și medico-legale, în special – adaptate nevoilor copiilor.

Toate serviciile de medicină legală, fără excepție, sunt niște servicii un pic anoste, înțepenite în timp, ca organizare, dotare. Noi aparținem, ca sistem, de Ministerul Sănătății. Dar Medicina Legală este tratată, întotdeauna, ca un fel de Cenușăreasă.

Cu toate acestea, vedeți cât de importante sunt probele științifice pe care suntem chemați să le furnizăm sistemului de justiție. De aceea cred că este important să se investească în crearea acestor facilități, având în vedere că victimele copii – este cunoscut acest lucru – vor victimiza pe alții", a declarat, într-un interviu acordat React-PressHUB, dr. Ligia Bărbării.

România are un sistem blocat în trecut

Asta nu e tot! În România se cer examene care se solicitau și în urmă cu cinci decenii.

"Se cer examene care se cereau și acum 50-60 de ani: examen microscopic în laboratorul de serologie și tot felul de alte investigații care au valoare probatorie nulă, pornind de la un concept pe care nici măcar nu l-au verificat, că ADN-ul este o chestie pentru alte tărâmuri, deși există laborator și în cadrul Institutului din București, și în cadrul Poliției Române, cu sistem național de baze de date genetice – profil judiciar, alte două laboratoare de profil la Timișoara și Iași", a afirmat dr. Ligia Bărbării.

Țara cu cele cele mai multe mame minore

Medicul a dezvăluit că România se confruntă cu o problemă gravă: are cele mai multe mame minore. 

"Deținem un record trist la mame minore. O copilă care la 14 ani dă naștere unui copil este clar o victimă. Clar sunt niște copii care sunt abuzați și trebuie să ne îndreptăm toată atenția către ei, să creăm mijloace specializate, mijloace adecvate în care ei să primească întreaga atenție a corpului medical și a corpului de medici legiști, care, din păcate, încă la ora actuală sunt formați în sistemul de rezidențiat după vechi cutume", a mai spus dr. Ligia Bărbării.

Citește AICI interviul integral acordat de dr. Ligia Bărbării.

 

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62175919
Ce salarii au medicii în 2022. Grila de salarizare pentru fiecare categorie în parte

De la 1 ianuarie 2022 salariile medicilor s-au majorat cu un sfert din salariul de bază, așa cum era prevăzut în Legea salarizării.

Ce este “variola maimuțelor”, boala care se extinde în Europa. Care sunt principalele simptome

Variola maimuței, o boală contagioasă des întâlnită în Africa, a început să se răspândească și în Europa. Sunt deja zeci de pacienți depistați pe continent, iar autoritățile medicale au intrat în alertă.

62260722
Intervenție dificilă pentru extirparea unei tumori de 12 kilograme, la Târgu Mureș

Medicii de la Târgu Mureș au extirpat o tumoare-gigant de 12 kilograme, mai mare decât o minge de fotbal, de la un pacient din Gorj.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.