O femeie și-a donat uterul surorii ei. Medicii din UK au realizat cu succes primul transplant de acest fel

62350347
Shutterstock

Chirurgii din Regatul Unit au realizat cu succes primul transplant de uter prelevat de la o donatoare în viaţă ce a fost grefat apoi unei femei care a primit organul reproductiv chiar de la sora ei, informează DPA.  

Pacienta, o femeie căsătorită în vârstă de 34 de ani, a primit acel uter în timpul unei operaţii ce a durat nouă ore şi 20 de minute la Churchill Hospital din Oxford, care face parte din Oxford University Hospitals NHS Foundation Trust.

Sora ei, în vârstă de 40 de ani, are deja doi copii şi a acceptat să îi doneze uterul.

Pacienta, care locuieşte în Anglia şi nu a dorit ca numele ei să fie făcut public, a trecut în 2022 printr-o procedură de prelevare şi stocare a embrionilor cu scopul de a fi supusă ulterior unei fertilizări in vitro.

Într-o declaraţie pentru agenţia de presă PA, unul dintre chirurgii care au realizat transplantul, profesorul Richard Smith, medic principal la asociaţia de caritate Womb Transplant UK şi chirurg ginecolog consultant la Imperial College Healthcare NHS Trust, a spus că operaţia a fost „cât se poate de remarcabilă" şi s-a bucurat de un „succes uriaş".

O boală rară

Femeia care a primit uterul s-a născut cu Mayer-Rokitansky-Kuster-Hauser (MRKH), o boală rară care afectează aproximativ o femeie din 5.000.

În cazul MRKH, femeile se nasc cu un vagin subdezvoltat şi cu un uter subdezvoltat sau complet absent. Primele semne ale bolii sunt detectate atunci când fetele adolescente constată că nu au menstruaţie, arată Agerpres.

Totuşi, ovarele lor sunt intacte şi încă funcţionează, producând ovule şi hormoni feminini, făcând ca o naştere printr-un tratament de fertilitate să devină o posibilitate.

Înainte să primească uterul, pacienta a trecut prin două şedinţe de stimulare a fertilităţii pentru a produce ovule, urmate de injecţii intracitoplasmatice cu spermă (ICSI) pentru a permite crearea embrionilor.

Opt embrioni au ajuns la stadiul de blastocist - ceea ce înseamnă că au şanse bune în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro - şi au fost congelaţi pentru a fi utilizaţi atunci când pacienta urmează să facă tratamentul la Lister Fertility Clinic din Londra spre finalul acestui an.

Profesorul Smith a spus că până acum uterul transplantat „funcţionează exact aşa cum ar trebui" şi că planurile pentru fertilizarea in vitro sunt în graficul estimat.

Pacienta va trebui să ia totuşi medicamente imunosupresoare pe durata oricărei sarcini viitoare, pentru a preveni situaţia în care organismul ei ar respinge organul transplantat.

Medicii se aşteaptă ca transplantul să rămână viabil pentru cel mult cinci ani, înainte ca uterul să fie extirpat.

Operaţia de prelevare a uterului surorii mai mari a durat opt ore şi 12 minute.

Cu o oră înainte ca uterul să fie prelevat, chirurgii britanici au început operaţia pacientei de 34 de ani.

Înainte de operaţie, ambele surori au participat la şedinţe extinse de consiliere psihologică şi au fost examinate de ginecologi, chirurgi specializaţi în transplanturi, obstetricieni, psihologi, anestezişti şi farmacişti.

Câte femei ar putea beneficia de un transplant de uter

Transplantul a costat în jur de 25.000 de lire sterline (31.800 de dolari) şi a fost achitat din donaţiile primite de asociaţia de caritate Womb Transplant UK.

Chirurgii şi personalul medical implicat în procedura de transplant nu au fost plătiţi pentru această operaţie.

Peste 500 de femei au contactat acea asociaţie de caritate de-a lungul anilor. Aproximativ 50 de paciente trec în prezent prin proceduri de examinare şi verificare, însă un număr foarte mic dintre ele au ajuns într-un stadiu avansat.

Întrebat despre numărul femeilor care ar putea beneficia de un transplant de uter în viitor, profesorul Smith a spus: „Realistic, vorbim despre un număr maxim cuprins între 20 şi 30 de femei pe an în cazul donatoarelor în viaţă în viitorul previzibil".

Un al doilea transplant de uter este programat în Regatul Unit în toamna acestui an, iar alte paciente se află în diverse stadii de pregătire pentru o astfel de operaţie.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Şase persoane au fost rănite într-un atac cu bombe în Herson

Şase persoane au fost rănite într-un atac cu bombe ghidate vizând o grădiniţă şi locuințe din Herson, anunţă miercuri autorităţi ucrainene, potrivit CNN. 

Duplicitatea Ungariei. Mesajele emoționante ale președintei în vizita din Ucraina, în dezacord cu premierul pro-rus

Președinta Ungariei a făcut o serie de declarații emoționante de susținere a Ucrainei în vizita sa din țara cuprinsă de război, care se află într-un total dezacord cu numeroasele poziții oficiale anti-ucrainene ale premierului pro-rus de la Budapesta.

 

Rusia l-a înlocuit oficial pe ”Generalul Armaghedon” după ce a dispărut în timpul revoltei Wagner

Rusia a numit un nou şef interimar al forţelor sale aerospaţiale pentru a-l înlocui pe generalul Serghei Surovikin, care a dispărut din prim-plan după o scurtă revoltă a mercenarilor Wagner scrie Reuters.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.