Medicamentele generice așteaptă până la doi ani pentru compensare. Pierd pacienții, spun producătorii

62459774
Shutterstock

Medicamentele generice așteaptă chiar și doi ani pentru a fi compensate în România „din cauza birocrației”, afectând atât pacienții, cât și bugetul public, au transmis, miercuri, producătorii.

Potrivit Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), genericele și biosimilarele – alternative „accesibile și sigure” la tratamentele inovative – sunt blocate de un proces birocratic extrem de lung, deși „acoperă tratamentul a peste 70% dintre pacienți” și „90% dintre acestea costă sub 50 lei”.

„Blocajul este cauzat de legislație și de contractele de tip cost-volum care rămân în vigoare chiar și după expirarea brevetului medicamentului inovativ. În loc ca genericele și biosimilarele să fie automat incluse în listă, producătorii sunt nevoiți să parcurgă un traseu birocratic extrem de lung și anevoios care durează și 2 ani. Avem exemple concrete – compensarea pe una dintre indicații a pazopanib-ului și abiraterona de 250 mg. În tot acest timp, pacienții sunt privați de acces, iar medicamentele generice ajung să fie distruse”, se arată într-un comunicat al APMGR remis presei.

De asemenea, în cazul medicamentelor utilizate în spitale, actuala legislație creează „situații paradoxale” – medicamentele generice câștigă licitații, dar nu pot fi eliberate din cauza barierelor legislative (simbolul „Ί”, indicând rambursare condiționată).

„Lipsa accesului rapid la medicamentele generice după expirarea patentului afectează deja pacienții cu afecțiuni grave, care sunt plimbați între spitale pentru a-și continua tratamentul – un exemplu fiind pacienții diagnosticați cu scleroză multiplă”, afirmă APMGR.

Asociația avertizează că, în următorii ani, expirarea brevetelor pentru molecule importante ar putea adânci problema, în condițiile în care aceste tratamente consumă sume considerabile din bugetul sănătății. Calculul APMGR arată că întârzierea introducerii unui singur generic în lista de compensare cu doi ani poate genera pierderi de 27 milioane de lei pentru buget.

Conform statisticilor, medicamentele generice și biosimilare acoperă tratamentul a peste 70% dintre pacienții români, costând doar 1,43 miliarde de euro din totalul de 7,63 miliarde euro cheltuiți pentru medicamente – adică sub 20% din costurile totale.

Propunerile asociației:

- revizuirea mecanismului de preț de referință și indexarea anuală a prețurilor sub 50 lei în funcție de inflație;

- reducerea cotei de clawback pentru medicamentele generice și biosimilare cu 5% (de la 15% la 10%);

- modificarea legislației pentru includerea în Lista de compensare, în maximum două luni, a medicamentelor generice corespunzătoare celor inovative aflate în contracte de tip cost-volum;

- solicitarea de către România a includerii Directivei privind apele urbane reziduale în pachetul de simplificare Omnibus la nivelul Comisiei Europene.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62541390
Tot mai mulți oameni ajung la spital mușcați de căpușe. Ce nu trebuie să facem și cum putem preveni mușcătura

După numai câteva zile calde au și apărut căpușele. Sunt riscuri și pentru oameni și pentru animale, câtă vreme insectele pot transmite boli grave.

62541368
Cum s-a ajuns să fie 2.700 de pacienți pe listele de așteptare pentru operații urgente la un spital din Iași

Tot mai mulți bolnavi cu afecțiuni grave la picioare ajung în atenția ortopezilor din Iași. La Spitalul de Recuperare din oraș au loc câte 3 intervenții pe zi. Sunt oameni din toată regiunea Moldovei.

62540362
Suplimentele care luate necorespunzător ne „prăjesc ficatul”. Avertismentul unui medic din Marea Britanie

Un meicdin Marea Britanie trage un semnal de alarmă cu privire la o serie de suplimente populare care ar putea provoca leziuni hepatice serioase.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.