''Grijă pentru copii'', campanie susținută de Simona Halep pentru a salva copiii născuți prematur

×
Publicitate

Șapte bebeluşi dintr-o mie mor în România pentru că din spitalele noastre lipseşte aparatura medicală vitală.

De pildă, incubatoarele necesare salvării copiilor născuţi prematur sunt mult prea puţine, iar doctorii sunt nevoiţi să refuze chiar şi cazurile foarte grave.

Tocmai de aceea, de 4 ani, Simona Halep s-a alăturat unei campanii care până acum a dotat zeci de maternităţi. ''Iubesc şi eu copiii şi mă bucur că pot să-i ajut să aibă o şansă în plus la viață'', a declarat sportiva.

O tânără a născut înainte de termen, când sarcina avea doar 34 de săptămâni. Pentru că maternitatea de la ea din judeţ nu dispunea de aparatura medicală, a venit în București.

Tânără: ''A fost foarte greu, ne-am rugat tot timpul.''

În România, 1 din 10 copii vin pe lume înainte de termen. Mulţi dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale în astfel de incubatoare pe care prea puţine maternităţi le au. Iar medicii sunt nevoiţi nu de puţine ori să facă poate cel mai greu lucru din viaţa lor: să nu-i îngrijească pe bebeluși.

Doctor Adrian Crăciun, medic neonatolog maternitatea Cantacuzino: ''Anul trecut am refuzat 83 de copii pentru că nu aveam locuri...''

Situaţia este gravă în toată România şi pentru că statul român nu a făcut nimic până acum pentru dotarea maternităţilor cu incubatoare. În 2016, s-a stabilit necesarul de echipamente pentru toată ţara, însă lucrurile s-au blocat aici. Drept urmare organziatia ''Salvați Copiii'' a pornit o nouă campanie pentru strângere de fonduri.

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv "Salvaţi Copiii România": ''Din 2013 am dotat dotat 50 de maternităţi din ţară cu 86 de echipamente medicale de specialitate pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur".

Simona Halep, care este ambasadoarea campaniei ''Grijă pentru copii'', spune că orice secundă în plus în care un copil este îngrijit, contează.

Simona Halep: ''Cea mai fericită secundă din viaţa a fost sâmbătă, pe terenul de tenis, când am ridicat trofeul, dar în viaţa personală, când s-a născut nepoţica mea".

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt Ministerul Sănătății: 'Se va organiza o licitaţie pentru achiziţionarea a 1000 de incubatoare. "

Cei care vor să se alăture campaniei ''Salvați Copiii'' pot face donaţii pe site-ul organizaţiei. Un incubator poate costa între 10 mii şi 30 de mii de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61957942
În România, 1 din 3 persoane are o problemă emoțională. Avertismentul psihiatrilor

În România, una din trei persoane are, la un moment dat, o problemă emoţională, pe care ar putea să o rezolve mai repede şi cu mai mare uşurinţă cerând ajutor acolo unde trebuie.

61965316
Ministrul Sănătății schimbă conducerea Agenției de Transplant și lucrează la o nouă lege

Agenţia Naţională de Transplant se restructurează, iar primul pas este înlocuirea directorului executiv, a decis vineri Guvernul. Ministrul Sănătăţii vrea să schimbe conducerea agenţiei.

61919956
La Iași se inaugurează cel mai modern sistem de operaţie în domeniul neurochirurgiei din sud-estul Europei

Cel mai modern sistem de operaţie în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din sud-estul Europei va fi inaugurat, joi, la Spitalul Clinic de Neurochirurgie "Prof. dr. Nicolae Oblu" din Iaşi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.