Vizită Macron-Iohannis la Muzeul Satului. Promisiunea făcută de președintele Franței

×
Publicitate

Pentru că s-a oprit la Bucureşti doar 8 ore, programul preşedintelui Franţei a fost extrem de încărcat. Printre vizitele de lucru, Emanuel Macron şi soţia să Brigitte au ajuns la Muzeul Satului din Capitală.

Cele două cupluri prezidenţiale au admirat ceramică de Horezu inclusă în patrimoniul UNESCO, o casă tradiţională din zona Bistriţa Năsăud şi Biserica Maramureşană din inima Muzeului Satului.

Emmanuel şi Brigitte Macron au admira şi tehnică încondeierii ouălor, iar un taraf din Teleorman le-a cântat muzică tradiţională din zona Câmpiei Române.

Au fost luate măsuri speciale de siguranţă, iar meşterii nu au avut voie să între cu obiecte periculoase şi nici să le facă daruri soţilor Macron.

Emmanuel Macron a primit o pereche de șosete din lână și una de opinci de la un meșter popular, iar prima doamnă a Franței a  primit o farfurie cu ceramica de Horezu.

Brigitte Macron a purtat tocuri cui pe aleile pietruite de la Muzeul Satului, însă a făcut față provocării.

Președintele Franței a fost plăcut impresionat de tot ce a văzut aici, iar în entuziasmul pe care l-a curprins a primis că revine anul viitor în Romînia, la Centenarul Marii Uniri.

Un artist popular i-a cântat la fluier președintelui Macron ”La vie en rose”.

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 11

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 10

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 9

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 8

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 7

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 6

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 5

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 4

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 3

Brigitte Macron și Carmen Iohannis - 2
Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61870378
După ce a anunțat schimbările în justiție, ministrul Tudorel Toader a intrat în concediu
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a intrat în concediu,la o zi după ce a prezentat modificările la legile justiţiei, care au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM, DIICOT şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis.
61902472
Emmanuel Macron vine joi în România. Programul vizitei
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine joi în România, urmând să aibă convorbiri şi conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului francez va vizita Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
61881621
USR "condamnă ferm" propunerile de modificare a legilor justiţiei
Uniunea Salvaţi România condamnă „ferm” propunerile de modificare a legilor justiţiei, deoarece numirile procurorilor şefi de la DNA şi DIICOT au ajuns „în pixul lui Liviu Dragnea”.