Emmanuel Macron vine joi în România. Programul vizitei

×
Publicitate

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine joi în România, urmând să aibă convorbiri şi conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului francez va vizita Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Conform unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui francez va începe joi, la ora 13.00, cu ceremonia primirii oficiale la Palatul Cotroceni.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete şi în plenul delegaţiilor oficiale, iar de la ora 14.30 vor susţine o conferinţă de presă comună.

În cursul după-amiezii, Emmanuel Macron va vizita Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Seara, preşedintele Klaus Iohannis va oferi o recepţie în onoarea înaltului oaspete francez.

În urmă cu două săptămâni, Administraţia prezidenţială anunţa vizita în România a preşedintelui Franţei.

"La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august a.c., o vizită în România. Discuţiile care vor avea loc la Palatul Cotroceni se vor concentra pe dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic, precum şi pe principalele subiecte aflate pe agenda europeană, internaţională şi de securitate. La finalul întrevederii cei doi Preşedinţi vor susţine o conferinţă de presă comună", anunţa Administraţia Prezidenţială.

Vizita a fost convenită cu prilejul întrevederii avute de cei doi preşedinţi în marja reuniunii Consiliului European din 23 iunie, când Macron a acceptat propunerea lui Iohannis de a continua dialogul la Bucureşti.

Primul turneu european al lui Emmanuel Macron

Preşedintele Republicii Franceze vine în vizită în România, în primul său turneu european. Timp de 3 zile, Macron se va întâlni cu majoritatea liderilor din Europa Centrală şi de Est.

Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi a fost stabilită în urmă cu două luni, la reuniunea Consiliului European. Propunerea a venit din partea lui Klaus Iohannis, care a anunţat după o discuţie de aproape o oră cu Emmanuel Macron pe care şeful statului nostru a catalogat-o ca fiind "foarte bună".

Cei doi lideri europeni vor semna în Cartea de Onoare de la Palatul Cotroceni, se vor retrage pentru convorbiri ţeţe-a-ţeţe, apoi Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis vor susţine o conferinţă de presă comună. De aici liderul de la Elysee va pleca la Vila Lac, unde se va întâlni cu premierul Mihai Tudose.

Liderii români vor discuta despre aderarea României la Schengen, dar şi despre piaţă comună a forţei de muncă.

Presă străină scrie că Macron va încerca să obţină susţinere pentru iniţiativa să de înăsprire a regulilor privind muncitorii detaşaţi în alte ţări. Hexagonul se plânge de mult timp că Europa Centrală şi de Est câştigă un avantaj inechitabil şi susţine că detaşarea muncitorilor slab plătiţi afectează piaţă muncii din statele cu salarii mai mari.

Un alt subiect al discuţiilor îl constituie reforma Uniunii Europene, care va începe la toamna, reforma în care Macron îşi doreşte să joace un rol important.

După întâlnirea cu prim-ministrul, vizită preşedintelui Francez continuă la muzeul Satului, care a devenit de-a lungul timpului locul bine cunoscut unde sunt aduşi preşedinţii de stat şi invitaţii speciali ai statului român. Şeful statului francez se va întoarce pe seară la Palatul Cotroceni, unde va fi organizată o recepţie în onoarea să.

Noul lider de la Palatul Elysee va veni însoţit de prima doamna. Ales în primăvară preşedinte al Franţei, Macron a uimit toată lumea cu povestea să de dragoste.

S-a îndrăgostit de soţia lui, Brigitte, pe când avea 16 ani. El era un adolescent captivat de teatru, iar ea era profesoară care coordona cercul de artă dramatică. Avea 40 de ani, era căsătorită şi mama a trei copii.

În cele din urmă, ea a divorţat, iar acum 10 ani s-a căsătorit cu Emanuel Macron.

Programul vizitei preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în România

Preşedinţia franceză a publicat miercuri, pe site, programul vizitei liderului de la Elysee în Austria, România şi Bulgaria. “Această deplasare are ca obiectiv să consolideze legăturile noastre cu aceste ţări partenere şi să evoce în special mizele economice şi sociale, privind politica faţă de migranţi şi apărarea”, se arată în comunicat.

JOI, 24 AUGUST

12.30 – Sosirea preşedintelui la aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

13.00 – Ceremonie oficială de primire de către preşedintele României, domnul Klaus Werner IOHANNIS, la Palatul Cotroceni

13.20 – Întâlnire bilaterală cu preşedintele României

14.00 – Întâlnire în format extins la nivel de delegaţii

14.30 - Conferinţă de presă comună a celor doi şefi de stat

15.00 – Dejun de lucru a preşedintelui francez cu domnul Mihai TUDOSE, premier al României, la Vila Lac 1

16.15 – Recepţie a comunităţii franceze la Reşedinţia Franţei. Discurs al preşedintelui francez.

17.30 – Vizită a celor două cupluri prezidenţiale la Muzeul Satului “Dimitri Gusti”

18.20 – Întâlnire a preşedintelui cu reprezentanţi ai comunităţii de aaceri franceze, la Reşedinţia Franţei.

19.30 – Recepţie oferită de preşedintele României şi de doamna Carmen IOHANNIS la Palatul Cotroceni, în prezenţa invitaţilor francezi şi români din lumea economică şi culturală

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Citește și...
Anunțul făcut de Ilie Bolojan privind legea salarizării, după întâlnirea cu sindicaliștii

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota în Parlament proiectul legii salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană.

Sorin Grindeanu, despre posibilitatea unei guvernări PSD-AUR: Sunt niște lucruri pe care AUR nu le-a clarificat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, referindu-se la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), că, atâta timp cât românii votează un partid, ei trebuie să fie respectaţi în decizia lor.

Nicușor Dan acuză Parlamentul în cazul deciziei CJUE: Corecția legislativă necesară nu a fost făcută ani la rând

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, că vina principală pentru această situaţie revine Parlamentului pentru că trebuia o corecţie legislativă care nu s-a întâmplat în nişte ani de zile.

Recomandări
ANM a prelungit avertizarea de caniculă. Codul galben a fost extins la 13 județe și București | HARTĂ

Canicula se extinde în România și aduce temperaturi de până la 37 de grade în următoarele zile. ANM avertizează și asupra furtunilor puternice în mai multe regiuni ale țării.

Trump acuză China că s-a amestecat în alegerile pierdute de el în 2020. „Cel mai mare atac asupra datelor electorale”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie", la alegerile prezidențiale din 2020, pierdute de Trump în favoarea lui Joe Biden. Beijingul a negat acuzațiile.

Violența extremă a clanului Burcea, care tăia degetele rivalilor. Victimele supraviețuiau pentru că medicii ajungeau rapid

Mai multe persoane au fost aduse joi seară la audieri, în Capitală, după o serie de descinderi în forță, în Brăila și Galați.