Viorica Dăncilă, prima declarație după ce a fost propusă pentru funcția de premier: ”Mă onorează”

61934652
Agerpres

După ce a fost propusă de CExN al PSD pentru funcţia premier, Viorica Dăncilă a spus că are experienţa necesară pentru a prelua această funcţie.

Ea a mai precizat că nu trebuie să-i dezamăgească pe colegii săi, care au avut încredere în ea.

Europarlamentarul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, în care a fost propusă pentru funcţia de prim-ministru, că o onorează, dar o şi responsabilizează şi că trebuie să nu îşi dezamăgească colegii de partid, care au avut încredere în ea, relatează news.ro.

"Le mulţumesc foarte mult colegilor mei pentru încrederea acordată. Acest lucru (propunerea de premier - n.r.) mă onorează, dar mă şi responsabilizează", a spus Dăncilă, la plecarea de la PSD, subliniind că nu vrea să facă alte declaraţii până la o decizie a preşedintelui Iohannis.

Ea a mai spus că, dacă colegii săi au avut încredere în ea, trebuie să nu îi dezamăgească.

Întrebată dacă nu îi este teamă că va ajunge în aceeaşi situaţie ca Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, Dăncilă a răspuns: "Sunt o fire optimisă şi echilibrată şi trebuie să gândesc pozitiv".

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61895339
Surse: Prima şedinţă de Guvern condusă de premierul interimar Mihai Fifor, miercuri, la 13:00
Prima şedinţă de Guvern condusă de prim-ministrul interimar Mihai Fifor va avea loc miercuri, de la ora 13:00, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.
61931301
Românii îi cer lui Iohannis alegeri anticipate, după demisia lui Tudose. Ce prevede Constituția
Președintele Klaus Iohannis s-a declarat „profund nemulțumit” și „îngrijorat” de situația politică din România, după ce Mihai Tudose – al doilea premier propus de PSD în ultimul an -, și-a anunțat demisia.
61934655
Olguţa Vasilescu: Mă bucur de nominalizarea Vioricăi Dăncilă. A spus că va continua legile justiţiei
Olguţa Vasilescu a declarat după şedinţa Comitetului Executiv al PSD că se bucură că Viorica Dăncilă a fost nominalizată pentru funcţia de premier şi a precizat, între altele, că aceasta a spus că va continua legile justiţiei.