Victor Ponta ar putea reveni la guvernare. Anunțul făcut de ALDE

62068421
Agerpres

Deputatul Varujan Vosganian, vicepreşedinte al ALDE, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că partidul său a propus PSD un guvern cu 19 miniştri în care ALDE şi Pro România să aibă câte patru portofolii.

Totodată, el a reiterat că ALDE nu susţine proiectul rectificării bugetare aşa cum a fost prezentat de către Ministerul Finanţelor şi a mai menţionat că este nevoie şi de o reactualizare a programului de guvernare, solicitarea ALDE către PSD fiind ca premierul Viorica Dăncilă să vină la începutul lunii septembrie cu noua listă a Guvernului şi să solicite vot în Parlament pentru noua structură a Cabinetului şi pentru programul de guvernare modificat.

"Suntem aşadar într-un impas în care ALDE nu susţine proiectul rectificării aşa cum a fost el prezentat. Nu-l susţinem pentru că el nu dovedeşte în mod credibil că angajamentele luate prin legislaţia bugetară vor fi respectate şi că programele investiţionale pe care noi le-am solicitat vor fi promovate. De asemenea, rămâne chestiunea fondurilor europene care, repet, trebuie grabnic soluţionată printr-un comitet de criză, eventual coordonat chiar de primul ministru. Aşadar, în privinţa rectificării bugetare suntem într-o situaţie de criză. E limpede că în raportul de forţe existent astăzi în care ALDE nu doreşte, şi subliniez acest lucru, ALDE nu doreşte să folosească metoda şantajului, nu am folosit-o deloc cu PSD din 2016, şi nu regretăm că nu am folosit-o. Deci, ALDE nu doreşte să folosească metoda şantajului. Singura modalitate de a spori ponderea noastră este aceea a unei alianţe politice. Acesta este motivul pentru care am declanşat săptămâna trecută un dialog care explicit a fost prezentat în această săptămână cu partidul Pro România. Este un proiect pe care în principiu şi l-au asumat cei doi preşedinţi care în ALDE a parcurs deja o seamă de proceduri, pot să vă spun că am avut ieri o o întâlnire cu conducerea ALDE şi în unanimitate colegii noştri au susţinut ideea unei alinaţe electorale cu partidul Pro România. Nu pot să vă răspund despre procedurile demarate în Pro România pentru că o vor face dânşii", a declarat Varujan Vosganian.

Conform vicepreşedintelui ALDE, această alianţă electorală ar avea câteva obiective.

"Unul dintre obiective este resetarea actului de guvernare. Aşa cum am mai spus-o, primul nostru scenariu este acela al resetării actului de guvernare. Înseamnă o restructurare a cabinetului şi aprobarea prin votul Parlamentului a acestei restructurări. Ceea ce presupune în primul rând reducerea numărului de ministere şi implicit reducerea numărului de demnitar, inclusiv secretari de stat. Noi am propus o cifră sub 20 la sută, probabil 19. În al doilea rând o reechilibrare a raportului de forţe, funcţie de noile realităţi politice. Când spun noile realităţi am în vedere că ALDE şi Pro România împreună au peste 60 de parlamentari. Aceşti 60 de parlamentari sunt distribuiţi asimetric, în sensul că spre deosebire de ALDE care respectă proporţia în cele două camere, Pro România are din parlamentarii săi 80 la sută în Camera Deputaţilor şi doar câţiva în Senat, ceea ce pune situaţia unei alianţe într-o situaţie dificilă pentru PSD în raportul de forţe din Camera Deputaţilor. Dificilă în sensul că trebuie să dialogheze cu noi. În această formulă în care, de data asta, la masa negocierilor nu se mai aşează doar ALDE, ci ALDE plus Pro România, sigur că guvernul trebuie să respecte această structură a susţinerii politice. Noi am propus PSD ca din cei 19 miniştri 4 să aparţină ALDE şi patru să aparţină Pro România, fireşte unul dintre cei patru având şi rangul de vicepremier pentru fiecare dintre cele două partide. În acelaşi timp am făcut şi o clasificare a ministerelor, nu funcţie de importanţă pentru că nu toate au aceeaşi importanţă, dar funcţie de specific, unele au o pondere mai mare din perspectiva proiectelor derulate, altele au pondere mai mare în privinţa imaginii şi a relaţionării cu mediul internaţional şi societatea civilă, iar altele sunt, ca să zic aşa, cum este ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Comunicaţiilor", a declarat Varujan Vosganian.

În opinia sa, ALDE şi Pro România ar trebui să primească o parte din aceste ministere.

"Ceea ce înseamnă ca de pildă, vă dau un exemplu: ministerul Transporturilor şi ministerul Dezvoltării Regionale, PSD trebuie să renunţe la unul din acestea două. E limpede că PSD nu mai are în acest moment capacitatea managerială de a gestiona în integralitate ministerele cu pondere în ce priveşte promovarea investiţiilor şi politicile sociale din guvern. Tot aşa cum sunt cele două ministere din Guvern, Educaţie şi Sănătate. PSD trebuie să renunţe la unul dintre ele. Ăsta este un lucru peste care noi nu putem trece. Cel puţin noi, ALDE, atunci când am guvernat, când Tăriceanu şi cu mine conduceam economia României am ajuns la o rată a investiţiilor de 38 % din PIB, ceea ce România nu a avut nici până atunci şi nici de aici încoace. Cifrele record ale guvernării Tăriceanu arată că ALDE are o anumită abilitate în ceea ce priveşte gestionarea investiţiilor. Ăsta este al doilea lucru. Primul a fost legat de numărul miniştrilor, al doilea a fost legat de structura politică a cabinetului şi al treilea legat de programul de guvernare", a spus Varujan Vosganian.

Conform declaraţiilor sale, programul de guvernare trebuie reactualizat.

"Am solicitat ca la începutul lui septembrie, doamna Dăncilă să vină cu noua listă a Guvernului, să solicite un vot Parlamentului pentru noua structură politică şi nominală a Guvernului şi pentru programul de guvernare, care nu va fi nou întru totul pentru că anumite chestiuni legate de politicile de venituri se vor păstra, dar trebuie să fie nou în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în ceea ce priveşte politica investiţională şi poate în ceea ce priveşte politica externă care acum lipseşte şi mă surprinde faptul că nimeni nu îl trage la răspundere pe Klaus Iohannis care are prima îndatorire în ceea ce priveşte politica externă a României", a mai spus Varujan Vosganian.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
Citește și...
Grindeanu cere demisia lui Pîslaru și îl acuză de deplasări „fictive” la Bruxelles pe bani publici: „Un kind reminder scurt”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia ministrului interimar Dragoș Pîslaru, pe care îl acuză că a folosit bani publici pentru deplasări „fictive” la Bruxelles și că a beneficiat de o locuință RA-APPS

Kelemen Hunor, despre un posibil guvern după 15 august: „Deocamdată, fiecare este închis în bula lui”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că ar fi fost bine să se forțeze formarea unui guvern de armistițiu până la sfârșitul anului și spune că, deocamdată, fiecare partid este închis în propria bulă.

Radu Miruță, după adoptarea programului SAFE: De „Deșteaptă-te, române!”, AUR a cântat imnul național al Rusiei

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, Propunerea legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană şi România.

Recomandări
Camera Deputaților a adoptat Codul Urbanismului. Autorizațiile de construire se vor obține mai rapid, mai puţină birocraţie

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, un proiect care simplifică procedurile din domeniu și reprezintă un jalon asumat de România prin PNRR.

A doua zi de grevă în spitale. Solidaritatea Sanitară avertizează: Angajații riscă să ajungă victime ale jocului politic

Este a doua zi de grevă generală în spitalele din România. Sunt asigurate în prezent doar urgențele, și o treime din cazurile cronice.

Motivul oficial pentru care PSD a propus plafonarea accizei la carburanți, nu a prețului final la pompă

Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei și inițiator al proiectului privind acciza dinamică la carburanți, a explicat de ce o astfel de măsură nu a fost aplicată și asupra prețului final la pompă.