UDMR susține abrogarea OUG 7: ”Această ordonanţă nu are nicio utilitate”

61893039
Inquam

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că abrogarea OUG 7/2019 ar fi soluţia ideală.

El a mai spus că această ordonanţă care modifică legile Justiţiei nu are nicio utilitate şi nu este raţională.

"În acest moment, această ordonanţă nu are nicio utilitate, deci nu este raţională această ordonanţă. Eu nu pot să înţeleg de ce a dat domnul Toader această ordonanţă de urgenţă, fiindcă sunt câteva chestiuni care nu numai că ar fi trebuit discutate, dar nu ar fi trebuit modificate din legislaţia adoptată în 2017 şi 2018", a spus Kelemen Hunor, la RFI, potrivit Agerpres.

El a punctat faptul că, atunci când s-au modificat legile Justiţiei, ministrul Tudorel Toader "nu şi-a asumat nimic" şi a lăsat Parlamentul să legifereze.

''Parlamentul se trezeşte acum că tot ce am făcut se modifică şi Parlamentul nu mai are nicio treabă", a adăugat acesta.

În opinia lui Kelemen Hunor, ministrul Tudorel Toader "din acest punct de vedere iarăşi greşeşte".

Preşedintele UDMR a susţinut că nu e bine să se facă schimbări şi MJ să intre în conflict permanent cu Parlamentul şi cu sistemul judiciar.

"Noi am susţinut că în interiorul CSM-ului, Secţia de procurori şi Secţia de judecători trebuie separate, fiecare merge pe pârtia lui. E un principiu sănătos, un principiu corect. Noi am susţinut vechimea de 18 ani pentru a accede la Înalta Curte şi la Parchetul General. Iarăşi, nu e bine să schimbi, permanent intră în conflict ministerul cu Parlamentul şi cu sistemul judiciar. Controlul ierarhic trebuie păstrat. Controlul ierarhic într-un sistem cvasimilitarizat, cum e Procuratura, nu merge fără sistem şi fără controlul ierarhic. Deci, din acest punct de vedere mi-e greu să explic ce a vrut domnul ministru Toader şi oricum nu mi se pare că ar fi o consecvenţă. De aceea, noi am susţinut că trebuie amendate, că trebuie modificate aceste articole din ordonanţa de urgenţă", a arătat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă nu ar fi o soluţie mai bună abrogarea integrală a OUG 7, Kelemen Hunor a răspuns afirmativ.

"Asta ar fi soluţia ideală, dar asta trebuie să facă Guvernul, nu poate să facă Parlamentul. Până când ajunge pe masa Parlamentului trece prea mult timp. Eu am cerut şi o astfel de intervenţie la OUG 114, prorogarea termenului, de exemplu, tot Guvernul poate să facă", a spus liderul Uniunii.

El s-a pronunţat şi împotriva ordonanţelor de urgenţă date pentru sistemul judiciar.

"În principiu, eu nu sunt de acord cu ordonanţe de urgenţă în sistemul judiciar, nu am fost de acord nici când am dat noi, eram la guvernare, dar eu cred că la un moment dat trebui să sistăm ordonanţele de urgenţă, aplicarea, adoptarea ordonanţelor de urgenţă. Fiindcă, ce se întâmplă? Parlamentul poate modifica, va modifica şi ordonanţa 114 şi ordonanţa 7, când vom dezbate, dar dezbaterea urmează, prima dată la Camera Deputaţilor, apoi la Senat sau invers, depinde care este camera decizională. Dar, între timp, ordonanţa de urgenţă îşi face efecte. După aceea, va fi foarte greu să remediem efectele, consecinţele", a explicat Kelemen Hunor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62024862
Dragnea i-a răspuns în limba engleză unei jurnaliste străine că nu știe engleza. VIDEO

Președintele PSD Liviu Dragnea i-a spus în limba engleză unei jurnaliste străine că nu știe ... limba engleză.

62024855
Iohannis a văzut rezultatele votului pentru Kovesi pe telefonul procurorului general. VIDEO

Procurorul general al României Augustin Lazăr și președintele Klaus Iohannis au urmărit rezultatul votului dat miercuri în Comisia LIBE din Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european de pe telefonul mobil al șefului Parchetului.

61968597
Turcan, după victoria lui Kovesi: Guvernul Dragnea-Dăncilă-Toader s-a făcut din nou de râs

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a comentat victoria de miercuri a Codruței Kovesi în Comisia Libe din Parlamentul European susținând că ”Guvernul Dragnea-Dăncilă-Toader s-a făcut din nou de râs în toată Europa”.

Recomandări
Id214758 inquam photos george calin
Surpriză. Județul cu cea mai mare indemnizație socială medie pentru pensionari. Nu este nici Cluj, nici București

În septembrie 2026, aproape 886.000 de pensionari beneficiau de indemnizație socială, cu 652 mai mulți decât în luna precedentă, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!