Tudorel Toader, despre controversata OUG: ”Dacă și când va fi .. vă vom anunța”

61990684
Agerpres

Scandalul provocat de intenția Guvernului Dăncilă de a adopta o ordonanță de urgență referitoare la contestațiile în anulare a ajuns în Parlamentul European.

Aflat în plenul PE pentru a prezenta prioritățile României în mandatul președinției Consiliului UE în domeniul afacerilor interne și justiției, ministrul Tudorel Toader a fost asaltat de întrebările europarlamentarilor, care s-au arătat foarte îngrijorați de situația statului de drept din România.

Oficialul român a dat asigurări, din nou, că va respecta statul de drept în România.

”Am încerca să explic contextul în care se poartă discuția, după decizia Curții Constituționale, și am subliniat faptul că nu se adresează numai celor care au fost condamnați, în egală măsură și celor care au fost achitați.” - a spus Tudorel Toader.

Cu toate acestea, în plenul Parlamentului European s-a afirmat faptul că OUG care a fost anunțată de Tudorel Toader și Viorica Dăncilă ar reprezenta ”o amnistie mascată”.

Reporter: A fost numită amnistie mascată, aici, la nivel european. Sigur, de un român.
Ministrul Tudorel Toader: ”Eu cred că puteți întreba autorul acestei afirmații. Eu aș spune, în momentul în care vom dezvolta subiectul, că sunt argumente de Curte Europeană, sunt argumente ale Curții Constituționale, sunt argumente ale Curții de Justiție de la Luxemburg, care arată că intruziunea în drepturile și libertățile fundamentale nu este justificată de nimic altceva. Noi, repet, nu se dorește decât un acces al cetățeanului la un judecător independent și obiectiv numit.”

La finalul dezbaterilor din Parlamentul European, jurnaliștii români au vrut să afle dacă vineri, 25 ianuarie, în ședința de Guvern se va da această controversată ordonanță de urgență.

Reporter: Vineri vom avea ordonanță, așa cum se zvonește?
Ministrul Tudorel Toader: ”Care ordonanță?”

Reporter: Ordonanța de care vorbeați și mai devreme și în legătură cu care ați fost întrebat și de europarlamentari.
Ministrul Tudorel Toader: ”Nu”.

Alt reporter: Nu va fi vineri sau nu va fi deloc?
Ministrul Tudorel Toader: ”Am răspuns la întrebarea dânsului.”

Reporter: Acum la a mea, vă rog. Nu va fi vineri sau nu va fi deloc?
Ministrul Tudorel Toader: ”Răspunzând dumneavoastă, dacă și când va fi .. vă vom anunța.”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62016617
Toader a promis la Bruxelles că nu se va abate de la ”respectul față de statul de drept”
Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene nu se va abate de la principiile respectării valorilor comune europene, drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi statului de drept, a dat asigurări miercuri ministrul justiţiei Tudorel Toader.
62002922
Căsătorie la vârful PSD. Nunta va avea loc în această primăvară
Doi membri marcanți ai PSD, Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru la Muncii, și Claudiu Manda, președintele Comisiei de Control SRI, se vor căsători anul acesta, au declarat surse politice pentru Mediafax.
62000649
Parlamentarii europeni se declară îngrijorați de situația statului de drept din România
Parlamentarii europeni au bătut din nou obrazul politicienilor de la Bucureşti. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi şefa de la Interne, Carmen Dan, au fost audiaţi în comisia de drepturi şi libertăţi a Parlamentului European.