Tomac: ”Dragnea şi Iordache, revocaţi de la Camera Deputaţilor.” Stenograma, publicată

61868253

Liderul PMP Eugen Tomac consideră că, odată cu publicarea stenogramei în care opoziţia a propus şi votat revocarea lui Liviu Dragnea şi a lui Florin Iordache aceştia sunt oficial revocaţi şi trebuie să părăsească posturile.

 "Dragnea şi Iordache, oficial revocaţi de la şefia Camerei Deputaţilor. Avem, în sfârşit, documentul oficial care atestă revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi a lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte al aceluiaşi for. Când toată lumea e preocupată de întâmpinarea Anului Nou, pe site-ul Camerei Deputaţilor a fost publicată stenograma şedinţei din 5 decembrie, a acelei şedinţe la care noi, opoziţia unită, am votat în plen debarcarea celor doi”, scrie Tomac pe Facebook. 

El spune că este vorba despre "un înscris oficial care produce efecte juridice ce nu pot fi ignorate nici măcar de actuala putere abuzivă". Eugen Tomac le cere lui Dragnea şi Iordache să părăsească funcţiile, întrucât nu mai au dreptul să le ocupe.

"În concluzie, le cer lui Liviu Dragnea şi lui Florin Iordache să părăsească funcţiile pe care nu mai au dreptul sa le ocupe. Trebuie să alegem în viitoarea sesiune o nouă conducere care sa readucă democraţia în Parlament", susţine liderul PMP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61660624
Teodorovici va cere Consiliului Concurenţei o investigaţie legată de ROBOR
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă că va cere Consiliului Concurenţei o investigaţie legată de ROBOR.
61711072
Ecaterina Andronescu: Ar fi util să introducem o evaluare intermediară în timpul liceului
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, consideră că elevii ar fi mai bine pregătiţi pentru examene dacă s-ar introduce o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal.
62002224
Mihai Fifor: Juncker are o percepţie deformată despre ce se petrece în România
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, fostul ministru al Apărării Mihai Fifor, susţine că preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, are o percepţie total deformată despre ce se petrece în România.