Teodorovici s-a răzgândit în privința românilor din străinătate, dupa ideea cu ”5 ani și la revedere”

×
Publicitate

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a răzgândit la nici o zi după ce a declarat că ar vrea că românii care lucrează în străinătate să aibă un permis de muncă pe cel mult 5 ani, apoi să plece în altă țară ori să revină acasă.

Miercuri, demnitarul a declarat că a avut o ''exprimare nefericită'' și că intenția lui era să-i protejeze pe românii din diaspora, nu să le limiteze dreptul la muncă.

Afirmațiile sale au stârnit valuri de reacții negative, inclusiv în mediul online.

Eugen Teodorovici: "Niciodată nu am făcut, nu fac şi nu o să fac vreun rău românului, fie că este în România, fie că este în afara României.

Aici cei care mă cunosc foarte clar pot să fie convinşi şi ştiu foarte clar că este total corect ceea ce spun. Mai mult, au auzit şi de chestiuni legate de propuneri care sunt împotriva celor patru principii fundamentale ale funcţionării Uniunii Europene. Ca persoană în această administraţie publică centrală implicată încă de la începutul relaţiilor dintre România şi Uniunea Europeană, chiar şi în negocierile sau mai ales în negocierile legate de aderare până în 2004 şi toate aceste etape, procese, aici vorbim de bani europeni şi nu numai, este clar că nu pot să fiu decât un pro-european.

Aşa că cine încearcă sau a folosit această nefericită exprimare pe care am avut-o ieri în timpul unei discuţii legate de criza forţei de muncă din România este clar că încearcă să se agaţe, să găsească un motiv, un argument, neputând fi invocate, să spunem aşa, argumente pe zona profesională ce ţin clar de Ministerul de Finanţe. Încearcă să aducă în discuţie astfel de, să spunem, concluzii pe care ei, unii sau alţii le-au înţeles"

Explicațiile vin după ce, într-o conferință, același Eugen Teodorovici a declarat că românii care pleacă în străinătate ar trebui să aibă permise de muncă pe durata fixă. "Maximum 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă" - a spus ministrul.

''Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă".

Marți seară, Teodorovici a explicat pe Facebook că fost înțeles greșit. Postarea să a strâns în mai puțin de 24 de ore peste 3.300 de comentarii, în mare parte negative.

Și oficialii Comisiei Europene au reacționat și au reamintit că libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental în Uniunea Europeană: ”Dorim să va reamintim că libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental în Uniunea Europeană, unul dintre pilonii pieței interne consacrați în tratate și, potrivit sondajelor, dreptul de case de bucură de cea mai mare apreciere în rândurile europenilor.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62004695
Barna, în Parlament, cu ocazia celebării Centenarului: ”Dragi români, cred că norocul ni s-a terminat"

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat miercuri, în cadrul şedinţei comune solemne a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrate celebrării Centenarului Marii Uniri, că România a fost creată de cei care nu au stat deoparte.

62004672
Discursul lui Dăncilă în Parlament cu ocazia celebării Centenarului: Să fim români uniţi

Centenarul trebuie să unească, iar societatea românească are suficiente resurse pentru realizarea acestui important obiectiv, a declarat premierul Viorica Dăncilă în Parlament, cu ocazia celebrării Centeanrului.

62004667
Discursul lui Dragnea în Parlament cu ocazia celebrării Centenarului: ”Să încetăm acest război”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut miercuri un apel la unitate și la încetarea "războiului între români şi români", în discursul pe care l-a susținut în Parlament cu ocazia celebrării Centenarului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.