Tăriceanu: Se apropie raportul pe MCV! O să vedeţi ce trăznăi sunt acolo

61912379

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu afirmă că rapportul MCV, pe care Comisia Europeană ar urma să-l facă public marţi, conţine "trăznăi".

"Se apropie raportul pe MCV! O să vedeţi ce trăznăi sunt acolo.

Asta este supărarea mea. Mi-aş dori pentru ţara mea mai mult. Vreau pentru concetăţenii mei mai mult, vreau inclusiv nu numai să ne fie bine că ne creşte salariul, dar vreau să ne bucurăm de o imagine care să fie în concordanţă cu realităţile, vreau să văd o Românie care este capabilă să joace un rol activ, nu un rol în care stă în defensivă şi primim observaţii de la unii şi de la alţii, ca şi când am fi copiii de la şcoală", a declarat Tăriceanu, potrivit News.ro care citează România TV.

Un draft al raportului MCV ce va fi făcut public marţi de Comisia Europeană, consultat de G4Media.ro, arată că evaluarea Bulgariei va fi mult mai bună decât a României. Executivul comunitar va arăta că România a îndeplinit doar două din cele 12 recomandări (referitoare la Sistemul Prevent al Agenţiei Naţionale de Integritate şi Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate) şi va adăuga alte recomandări extrem de dure.

Printre noile recomandări ale Comisiei Europene se numără: oprirea imediată a implementării legilor Justiţiei realizate de Comisia Iordache, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvernul Dăncilă; stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală modificate; asumarea de către Parlament şi Guvern a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei, un organism al Consiliului Europei) privitoarea la legislaţia din Justiţie.

De asemenea, potrivit draftului, CE va cere şi relansarea procesului de numire a şefului DNA, cu promovarea procurorilor cu experienţă în lupta anticorupţie.

Executivul comunitar va mai recomanda ca avizul CSM în procedura de revocare şi numire procurorilor şefi să fie obligatoriu, şi nu consultativ, cum este în acest moment.

În plus, raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în justiţie (MCV) va stipula clar că România nu va scăpa de acest mecanism.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61912306
Tăriceanu susține că este hărțuit de DNA pentru că l-ar fi depășit pe Iohannis în sondaje

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că DNA l-ar fi acuzat de corupție pentru că este foarte bine cotat în sondajele de opinie privind încrederea populației.

61967668
Solicitarea DNA despre Tăriceanu a ajuns la comisia juridică: ”Mai lipsește spectacolul cu cătușe”

Zi importantă pentru Călin Popescu Tăriceanu! Colegii săi din conducerea Senatului au trimis Comisiei Juridice solicitarea procurorilor DNA privind ridicarea imunității celui de-al doilea om în stat.

61985060
Victor Ponta: Marţi o să avem o rezoluţie în PE de condamnare a României de către toate grupurile politice

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că, pe fondul actualei guvernări, pe care o consideră "penibilă", săptămâna viitoare, toate grupurile politice din Parlamentul European vor adopta o rezoluţie de condamnare a României.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.