Tăriceanu, despre Răzvan Ciobanu: Nu vrem ca joint-urile să treacă din mână în mână în școli

61990227
Pro TV

Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, pornind de la cazul creatorului de modă Răzvan Ciobanu, că problema consumului de stupefiante trebuie abordată cu ”raţiune şi curaj”.

”Anii au trecut, iar problemele nerezolvate s-au răzbunat şi se răzbună. A venit vremea să abordăm problema consumului de stupefiante cu raţiune şi curaj şi e nevoie de maximum de voinţă politică. Indiferent cine suntem, politicieni sau apolitici, de stânga sau de dreapta, părinţi sau profesori, suntem de acord că nu există nimic mai preţios decât viaţa şi siguranţa copiilor noştri. Aşa că hai să apucăm taurul de coarne conştienţi fiind că nu există soluţii miraculoase ci multă, multă muncă", afirmă Tăriceanu, pornind de la cazul creatorului de modă Răzvan Ciobanu, mort în urma unui accident rutier şi despre care au apărut informaţii că ar fi fost şi sub influenţa stupefiantelor.

În opinia sa, una dintre marile probleme este cea care ţine de legislaţia extrem de stufoasă de la noi, relatează news.ro.

"Legalizarea, spre exemplu, a canabisului în domeniul medical - o temă de mare actualitate la nivel mondial – interzicerea etnobotanicelor ori crearea aşa numitelor camere de consum supravegheat pot fi discutate, analizate cu specialiştii, pot fi transpuse în practică, dar reclamă modificări în serie ale unor legi şi implicarea a multe ministere: Ministerul Sănătăţii, MAI, Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor etc. În plus, nici legislaţia europeană nu ajută foarte mult prin concizie şi claritate, din acelaşi motiv ca la noi: o anume duplicitate şi lipsă de bărbăţie politică, ceea ce lasă soluţiile strict pe seama autorităţilor naţionale", spune preşedintele Senatului, remarcând că nu este o temă uşoară şi că politicul nu s-a implicat suficient de mult, fapt care are o explicaţie clară şi categorică: oamenii politici evită din instinct să-şi asocieze numele cu problematici ale aşa-numitelor grupuri indezirabile social, cum sunt percepuţi consumatorii de droguri, cerşetorii ori practicantele prostituţiei.

Tăriceanu: Nu vrem ca șoclile să fie mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze

Călin Popescu Tăriceanu afirmă că în perioada care urmează vor trebui demarate discuţii ample pe această temă, atât cu autorităţile statului din domeniu, cât şi cu lideri ai ONG-urilor, directori de şcoli şi reprezentanţi ai societăţii civile, pentru a identifica cele mai bune şi mai rapide soluţii.

"Dacă va fi nevoie, vom acorda unor asemenea ONG-uri statutul de instituţii de utilitate publică, ceea ce le va asigura sprijinul statului, pentru că munca lor este extrem de importantă în ţinerea sub control a flagelului drogurilor. Dorim să avem alături de noi în această cruciadă pe reprezentanţii bisericii, de orice confesiune ar fi ei, şi marile companii româneşti sau străine care au programe consistente de responsabilitate socială. Vrem ca şcolile copiilor noştri să fie izvoare de ştiinţă şi educaţie, nu mici Woodstock-uri prin care joint-urile să treacă din mână în mână în pauze", declară preşedintele Senatului.

El crede că această problemă trebuie conştientizată de părinţi, dascăli şi elevi, iar ignorarea ei nu înseamnă că ea se rezolvă de la sine.

"Patroni de cluburi şi discoteci, nu mai închideţi ochii la consumul de droguri sau excese alcoolice! Unii dintre tinerii care cad sub mesele clubului vostru ar putea fi chiar copiii voştri! Vrem, ca părinţi responsabili, să le asigurăm tinerilor un mediu curat şi sănătos de dezvoltare, nu unul care să pună bazele promiscuităţii de mai târziu şi ale eşecului ca adulţi", conchide Călin Popescu Tăriceanu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Clara a spus totul despre iubitul cu 53 de ani mai în vârstă: ”Primesc multe critici”
Citește și...
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Premierul cu numărul 14 din ultimii zece ani este greu de găsit, la fel și majoritatea din Parlament pentru instalarea acestuia.

Radu Miruță, despre folosirea banilor din Pilonul II pentru Apărare: Toată lumea vrea să tragă bani de acolo

Radu Miruță a vorbit despre posibilitatea ca bani din Pilonul II de pensii să ajungă în industria de apărare, însă spune că problema principală nu este lipsa fondurilor, ci modul în care acestea ar fi administrate.

Kelemen Hunor, apel la partide: „Să punem între paranteze supărările și să căutăm soluția”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a făcut vineri un apel la liderii PSD, PNL și USR să pună „între paranteze” supărările și să caute o soluție pentru depășirea blocajului în desemnarea premierului.

Recomandări
Nicușor Dan ar fi decis pe cine vrea să desemneze premier. Pe cine ar urma să mizeze acum, după două eșecuri

Premierul cu numărul 14 din ultimii zece ani este greu de găsit, la fel și majoritatea din Parlament pentru instalarea acestuia.

Au murit arși în mașini când încercau să fugă din infern. Cel puțin 12 oameni au pierit în incendiile din Spania

Autoritățile de la Madrid și Londra deplâng o „tragedie fără precedent”, după ce 12 oameni au pierit într-un incendiu care a pârjolit un sat din sudul Spaniei.

România va pierde peste trei milioane de locuitori în următoarele decenii. Declinul a fost oprit de imigranți în ultimii ani

Scăderea populației nu mai poate fi oprită, iar România va ajunge la 15,6 milioane de locuitori în 2080. Este semnalul de alarmă tras de specialiștii în demografie, care susțin că societatea se va schimba profund în următoarele decenii.