Șeful Finanțelor promite că banii vor fi alocați după cifre mai aproape de „realitate”, din „recensământ, nu din statistică”

62509366
Inquam Photos / George Calin

Bugetul pe acest an prevede bani pentru plata salariilor şi pensiilor la nivelul anului 2024, dar nu există spaţiu fiscal pentru indexări în 2025, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

"Calculele sunt făcute pe impozitele şi taxele aflate în vigoare acum şi în bugetul anului 2025 nu există spaţiu pentru indexări, indexarea salariilor şi pensiilor. La acest capitol ne-am asigurat că putem plăti salariile şi pensiile la nivelul anului 2024. Este o o chestiune foarte importantă, pentru că orice exagerare ar putea să genereze dezechilibre care să pună în pericol inclusiv aceste plăţi. Deci, plătim salariile, plătim pensiile la nivelul anului 2024. Nu avem acum spaţiul fiscal pentru indexări", a precizat ministrul Finanţelor, după dezbaterile pe acţiuni generale în bugetul de stat pe 2025, susţinute în comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.

În ceea ce priveşte ajutoarele one-off, Tanczos a precizat că acestea sunt în sumă de 2 miliarde de lei, dar în acest moment nu este detaliată alocarea, care intră în atribuţiile Ministerului Muncii.

"Nu avem detalii de la Ministerul Muncii şi nu avem niciun detaliu nici cu privire la tranşe, nici cu privire la plafoane, nici ca plată. Deci aşteptăm o săptămână, două, câteva săptămâni după aprobarea bugetului şi sper să primim propunerea de Ministerul Muncii", a adăugat el.

Întrebat dacă ne putem aştepta la majorări de taxe şi impozite, la majorarea TVA după alegerile prezidenţiale, Tanczos a răspuns: "Nu luăm în calcul aceste majorări, în condiţiile încadrării în deficit de 7% şi ţinerii sub control a cheltuielilor".

Ministrul a susţinut că obiectivul primordial pe 2025 este menţinerea deficitului de 7% prin reducerea şi ţinerea sub control a cheltuielilor şi printr-o prognoză prudentă de majorare a veniturilor pe 2025.

"Economia României este o economie solidă, este în continuă creştere şi pe această economie solidă se bazează şi bugetul. Obiectivul primordial pentru noi pe 2025 este menţinerea deficitului de 7%, pe de o parte, prin reducerea şi ţinerea sub control a cheltuielilor. Pe partea cealaltă, printr-o prognoză prudentă de majorare a veniturilor pe 2025. Cred că este posibil. Sunt convins că alături de colegii noştri din ministerele de resort şi de la ANAF, Vamă şi celelalte instituţii care aduc venituri la bugetul general consolidat sau la bugetele locale, putem să realizăm acest obiectiv", a reiterat şeful de la Finanţe.

În opinia sa, bugetul pe 2025 este în acelaşi timp unul al solidarităţii, pentru că este pentru prima dată când la unităţile administrativ-teritoriale se merge "pe cifrele cele mai apropiate de realitate" în ceea ce priveşte alocarea per capita a banilor.

"Aici vorbim de rezultatele din recensământ. Acest lucru creează anumite dezechilibre la nivel local şi acolo Guvernul caută soluţia de echilibrare şi de trecere mai lină, o tranziţie mai lină, de la cifrele din statistică la cele din recensământ, dar nu putem să acceptăm ca ani de zile, decenii întregi să fie alocate sume pentru persoane fictive care figurează cu sutele, cu miile la câte-o adresă pentru care unităţile administrativ-teritoriale respective primeau alocări financiare de la buget sau în detrimentul altor unităţi administrativ-teritoriale", a avertizat ministrul Finanţelor.

De asemenea, el a transmis că obiectivele de creştere a veniturilor în 2025 sunt realizate pe o prognoză prudentă şi pe o colectare mai bună, dar şi pe o reducere a cheltuielilor şi pe reorganizări instituţionale care să creeze "un stat mai suplu, un stat care deserveşte cetăţenii şi colectează impozite pentru a oferi mai mult şi nu pentru cheltui mai mult".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
VIDEO. Incident la Parlament. O deputată AUR a leșinat în timp ce ministrul Finanțelor explica împărțirea banilor la buget

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc, marți, la Palatul Parlamentului, în timpul dezbaterilor asupra Legii bugetului de stat şi Legii asigurărilor sociale în Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului.  

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, despre scandalul Nordis: Dacă s-a făcut ceva ilegal de către mine, să facă denunț!

Ministrul Transporturilor, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, susține că a călătorit cu familia Laura Vicol și Vladimir Ciorbă în ”două city break-uri”, dar fără să fie prieteni, ci doar ”cunoscuți”, iar cheltuielile au fost plătite de el.

Gabriela Szabo a demisionat de la şefia CSM Bucureşti la 3 zile de la repunerea în funcție: Acuzaţii aduse lui Nicuşor Dan

Gabriela Szabo, campioană olimpică la atletism în 2000, a anunţat că a demisionat de la conducerea CSM Bucureşti, unde a fost repusă în funcţie de la 1 februarie, după ce a câştigat procesul cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.