Surse: Ordonanța Guvernului care legifera traseismul primarilor avea o prevedere care i-ar fi costat pe liberali 300 de aleși

62316394
Agerpres

Liberalii din Guvernul PNL-PSD au fost pe cale să comită o greșeală electorală care - susțin ei - i-ar fi putut costa pierderea a aproximativ 300 de aleși locali în urma alegerilor locale din 2024.

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că, în forma inițială, ordonanța de urgență a Guvernului privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, avea o prevedere conform căreia un ales local își putea schimba ”opțiunea politică”, adică partidul din care face parte, într-un interval de câteva luni, care i-ar fi dezavantajat pe cei din PNL.

Astfel, liberalii și-au dat seama că, în urma acelui act normativ - prin care primarii sau șefii de CJ puteau demisiona dintr-un partid, ca să se înscrie în alt partid, din iunie până în septembrie - puteau pierde în jur 300 de membri.

Modificările aduse OUG precizează acum că ”persoanele care exercita funcția de primar își pot depune candidaturile din partea altui partid politic decât cel pe a cărui listă a fost ales, fără să le înceteze de drept mandatul până la depunerea juramântului de către primarul ales în urma alegerilor din data de 9 iunie 2024”.

Aceleași modificări se aplică și în cazul președinților de consilii județene, consilieri local, consilieri generali al municipiului Bucuresti și consilieri județeni.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62431804
Alegeri locale 2024. Partidul AUR a validat mai multe candidaturi. Actorul Mugur Mihăescu este, oficial, candidat

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), prin Biroul Naţional de Conducere, a validat în această săptămână mai multe candidaturi pentru funcţiile de preşedinţi de Consilii Judeţene. 

62420635
Guvernul a aprobat o nouă măsură pentru combaterea traficului cu stupefiante. Ciolacu: ”Sunt așa-numitele droguri sintetice”

Salariile a peste 200.000 de angajaţi din sănătate vor crește cu 20 % de luna aceasta. Decizia a fost luată în ședința de guvern de joi seara și sunt vizați și cei care lucrează în asistenţă socială.

62431687
Conflicte la primării în apropierea campaniei. La Capitală bugetul e tot blocat, la Sectorul 1 nu mai au femei de serviciu

Se apropie campania electorală iar în primării se înteţesc conflictele. Primăria Sectorului 1, de pildă, a rămas fără serviciile de bază, după ce Clotilde Armand a acuzat consilierii PNL și PSD că au dat banii în alte direcții, inclusiv pentru Catedrală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.