Criză politică. Ciucă și-a depus mandatul. Surse: PSD ar putea cere de la PNL funcția de premier

×
Publicitate

După 10 zile de negocieri eșuate, premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus oficial mandatul în Parlament, după ce a devenit clar faptul că nici PSD, nici USR nu ar fi susţinut un guvern minoritar.

Din acest motiv, în perioada următoare, liberalii vor avea ședințe în care vor stabili că, totuși, este nevoie de flexibilizarea mandatului de negociere cu PSD și USR.

În această seară, la PNL va fi o ședință în care, cel mai probabil, se va lua o decizie în acest sens.

De asemenea, potrivit unor surse politice, liderii PNL vor avea o întâlnire cu cei din PSD marți seara sau miercuri, deoarece într-acolo merge formarea unei majorități, în jurul PNL-PSD.

Aceleași surse mai spun că este foarte probabil ca social-democrații să ceară jumătate din portofoliile Guvernului, adică cel puțin 9 posturi de ministru.

De asemenea, nu este exclus ca, la aceste negocieri, PSD să intre în forță și să ceară chiar funcția de premier pentru Marcel Ciolacu.

Surse politice susțin că Nicolae Ciucă ar putea fi nominalizat iarăşi de președintele Klaus Iohannis, pentru a forma o nouă variantă de Guvern.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă și-a depus mandatul

 

Convins de realitatea cifrelor, premierul desemnat a anunțat încă de luni seara că își depune mandatul primit de la şeful statului chiar în ajunul zilei stabilite pentru audierea miniștrilor din cabinetul său.

Nicolae Ciuca, premier desemnat: ”Am sperat că prin demersurile pe care le-am deprins că voi reuşi să cristalizez o soluţie politică astfel încât să primesc acordul pentru un guvern minoritar în Parlament. Am discutat în BEx şi acesta a decis retragerea mandatului, motiv pentru care am să depun mandatul.”

Decizia vine după ce mai mulți liberali din țară au cerut încetarea procedurilor parlamentare din moment ce era evident că votul anunța un eșec. De altfel, în cursul ultimei săptămâni, Nicolae Ciucă a vorbit mult despre nevoia ca PNL să îi permită o marjă de negociere mai largă.

Însă nu a găsit susținere în partid, primul care s-a opus fiind Florin Cîţu, susțin surse politice. De aceea, liberalii par dispuşi să iasă din logica învestirii unui guvern minoritar PNL-UDMR.

Florin Citu preşedinte PNL: „O să fie un BPN în format fizic - de a flexibiliza mandatul PNL și de a începe negocieri cu toate forțele democratice din Parlamentul României pentru formarea unei majorități.”

Decizia premierului nominalizat de a se retrage a venit după ce social-democrații au anunțat tranșant că nu își vor da votul pentru un guvern minoritar.

Sorin Grindeanu, vicepreședinte PSD: „PNL face tot ce îi stă în putinţă pentru a sabota acest guvern pe care tot ei l-au propus. Nici măcar ei nu vor ca acest guvern să treacă, vor să rămână pe funcţii.”

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD: „E prematur să vorbim despre un cabinet PSD-PNL, cert este că noi suntem dispuşi să participăm la aceste discuţii. Și Alexandru Rafila şi Streinu Cercel ar fi amândoi extraordinari miniştri ai Sănătăţii. A venit vremea ca PSD să scoată specialiştii la bătaie.”

Și nici foștii parteneri de la USR nu ar fi votat un cabinet în care nu aveau niciun portofoliu.

Ionuţ Moșteanu, deputat USR: „Susținem refacerea coaliției PNL-USR-UDMR.”
Reporter: „Aţi primit vreun semnal în ultima perioadă că s-ar dori din partea liberalilor refacerea coaliţiei?”
Ionuţ Moșteanu: „Nu, nu am primit astfel de semnale.”
Reporter: „USR va vota în eventualitatea în care se va forma o coaliţie PNL-PSD?”
Ionuţ Moșteanu: „Nici vorbă, în momentul ăla USR va fi oficial în opoziţie. Ar fi un USL 2, dar acea încercare a fost o experienţă foarte proastă pentru fiecare dintre români.”

După ce liberalii își vor schimba mandatul de negociere cu PSD și USR, surse politice susțin că nu este exclus ca Nicolae Ciucă să fie nominalizat pentru a doua oară de Klaus Iohannis să formeze un guvern.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62214817
USR: „Soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR”

La scurt timp după ce Nicoale Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat, USR a transmis că reiterează mesajul că „soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR”.

62222172
Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier pentru că n-a reușit să formeze o majoritate. Surse: Orban ar urma să fie exclus

Nicolae Ciucă și-a depus luni seara mandatul de premier deoarece nu a reușit până acum să coaguleze o majoritate pentru investirea cabinetului său.

62209571
Orban despre şedinţa PNL în care se cere excluderea sa din partid: "Este posibil să construiesc o nouă forţă politică"

Fostul lider PNL Ludovic Orban a declarat, luni, la Digi24, că sunt voci în partid care cer excluderea sa din partid.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.