Cererea DNA privind urmărirea penală a ministrului Viorel Ilie, respinsă

61905792

Comisia juridică din Senat a dat, marți, aviz negativ cererii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului delegat pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie.

 Cererea DNA a fost respinsă cu șapte voturi „împotrivă” şi patru „pentru”, acestea venind de la PNL şi USR, informează News.ro.

„În urma examinării cererii formulate de parchet, a materialului probator depus, în urma audierii domnului Viorel Ilie şi a dezbaterilor din cadrul Comisiei Juridice, comisia a decis, cu 7 voturi împotrivă şi 4 pentru, să nu recomande plenului Senatului formularea unei cereri de urmărire penală faţă de Viorel Ilie. Nu e vorba de un vot pro sau contra. Titularul acestei acţiuni este plenul Senatului”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.

În urmă cu două săptămâni, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE), a fost audiat în Comisia juridică a Senatului, în vederea întocmirii raportului privind cererea DNA de începere a urmăririi penale a acestuia.

Totodată, el a susţinut, în faţa jurnaliştilor, că este complet nevinovat, iar avocatul său a spus că cererea procurorilor este „totalmente neîntemeiată”.

DNA a solicitat, pe 25 august, procurorului general să sesizeze Senatul, pentru a cere urmărirea penală a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.

Procurorii DNA îl acuză că, alături de trei angajaţi ai instituţiei, ar fi „aranjat” un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora.

În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus urmărirea penală în cazul a trei angajaţi ai ministerului - Felicia Elena Pop, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs şi Mihai Cornel Zharia, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs, tot pentru infracţiunile de de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,

Potrivit DNA, există indicii că acest concurs ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant.

Proba scrisă a concursului fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017, iar în acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Viorel Ilie, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, cu intenţie, ar fi determinat-o pe Felicia Pop, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie.

În 28 iulie, Alexandrescu şi Zaharia ar fi pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare la proba scrisă, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă.

În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, Felicia Pop, ar fi dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia ar fi avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că ei, potrivit înţelegerii, ar fi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidaţii favorizaţi, precizează DNA.

 Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală, adaugă sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61907785
Adrian Țuțuianu rupe tăcerea, după demisia de la Apărare

Adrian Țuțuianu a explicat, într-un interviu acordat unui post de televiziune, că a demisionat de la conducerea Ministerului Apărării din cauza reproșurilor care i-au fost făcute, pe care le-a calificat drept „insuficient fundamentate”.

61870378
Ministrul Justiţiei, despre remanierea sa: Au deplina abilitare să decidă şi înlocuirea mea

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat că, aşa cum la preluarea portofoliului decizia a fost luată în partid, tot PSD are "deplina abilitare" să decidă şi înlocuirea sa.

61911732
Fiica ministrului Petre Daea a vrut să meargă în Vama Veche pe banii colegilor. ”Cine vrea să ajute cu 10 lei?”

Daniela Daea, fiica ministrului Agriculturii, Petre Daea, le-ar fi cerut colegilor să îi sponsorizeze o plimbare la Vama Veche, la scurt timp după ce a fost angajată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), informează România Liberă.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.