Senatoarea exclusă din PSD pentru că a boicotat moțiunea de cenzură intră în grupul PNL

62145605
Facebook.com

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a confirmat miercuri că senatorul Roxana Paţurcă va face parte din grupul pe care îl conduce.

El a precizat că includerea Roxanei Paţurcă printre senatorii liberali va "întări" grupul.

"Roxana Paţurcă va fi membră a grupului PNL de la Senat. Organizaţia PNL Călăraşi nu se opune doamnei Paţurcă. Este apreciată atât în organizaţia Călăraşi, cât şi de grupul PNL din Senat. Eu consider că venirea Roxanei întăreşte grupul într-un context în care PSD atacă la baionetă toate măsurile Guvernului Orban şi noi trebuie să fim în măsură să respingem toate atacurile PSD care urmează până în decembrie", a declarat pentru Agerpres Fenechiu.

Senatorul Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi din PSD pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură.

Decizia excluderii celor patru a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu.

În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62111844
Orban, întrebat dacă este normal ce a făcut Bode: Depinde de situaţia în care se găseşte
Premierul Ludovic Orban a fost întrebat, miercuri, cum cometează situația în care a ajuns ministrul Transporturilor Lucian Bode, care a fost implicat într-un accident rutier pe Valea Oltului.
62130113
Mesajul premierului Orban pentru profesori: Trebuie să înțeleagă, trebuie să se adapteze
Cadrele didactice trebuie să se adapteze astfel încât să poată să predea şi pentru copiii din clasă şi pentru cei care urmăresc lecţiile online, a declarat miercuri prim-ministrul Ludovic Orban.
62145511
Parchetul Militar anchetează accidentul în care a fost implicat ministrul Lucian Bode
Parchetul Militar anchetează un accident în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe Valea Oltului.