Guvernul a adoptat bugetul pe 2024, „noaptea ca hoţii”. Ciolacu: Investiţiile vor reprezenta circa 7% din PIB

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a adoptat, joi seară, proiectul de buget pentru 2024, precum și așa-numita „ordonanță trenuleț”, care vine cu noi măsuri fiscale.

Ședință s-a încheiat la miezul nopții, după ce a început cu o întârziere de nouă ore, ca Ministerul Finanțelor să rescrie unele articole.

 ”O să facem un buget noaptea ca hoţii”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.

”Adoptăm astăzi Bugetul de Stat pe 2024, unul axat pe investiţii de circa 7% din PIB. Anul viitor, investiţiile vor contribui cu jumătate la creşterea economică, iar creşterea investiţiilor va fi dublă faţă de cea a consumului! Aici este, de fapt, cheia dezvoltării României”, a declarat premierul, care a mulţumit ministrului Finanţelor ”pentru tot efortul depus”.

Citește și
Diana Buzoianu
Ministrul Mediului afirmă că nu va demisiona în urma scandalului privind criza apei potabile în Prahova şi Dâmboviţa

Acesta a precizat că se urmăreşte ”o creştere economică de 3,4%, a doua cea mai mare din UE”.

”Asta înseamnă 150 de miliarde de lei în plus la PIB-ul României faţă de acest an. Bugetul asigurărilor sociale, pe care îl aprobăm tot azi, probează că există bani atât pentru creşterea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflaţiei, de 13,8%, cât şi pentru recalcularea pensiilor din 1 septembrie! Sunt prevăzute şi fonduri pentru a creşte alocaţiile şi ajutoarele sociale. Majorăm, aşa cum am promis, salariile profesorilor şi există necesarul pentru o mărire de 5% în sistemul bugetar – nu şi la demnitari”, a mai afirmat premierul.

Potrivit acestuia, investiţiile sunt de 120 miliarde de lei.

”Este un record absolut după 1989. Avem cel mai mare buget din istorie la Educaţie, cu peste 21 miliarde lei mai mult faţă de 2023. La Transporturi, alocăm cu 27% mai mulţi bani pentru a susţine investiţiile din infrastructură. Asta înseamnă 6,5 miliarde lei în plus pentru alte loturi de autostradă finalizate, trenuri electrice, vagoane noi şi lucrări de modernizare a porturilor”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, ”există, de asemenea, suplimentări majore, între 30 şi 50% în plus pentru Sănătate (inclusiv CNAS), Mediu şi Dezvoltare. Aici vorbim despre Programul Anghel Saligny, unde alocăm cu 3,7 miliarde lei mai mult, dublu şi ceva faţă de 2023! Există un plus de 10% şi la investiţiile din PNDL”, a mai declarat premierul.

Acestra a afirmat, de asemenea, că se finanţează ”masiv toate priorităţile guvernării: capitalul uman din educaţie, noi unităţi moderne în sănătate, dezvoltarea infrastructurii, protejarea mediului şi modernizarea condiţiilor de trai în comunităţile rurale”.

”Repet, nu vor fi creşteri de taxe în 2024, majorarea de venituri fiind exclusiv efectul multiplicării economice a investiţiilor şi, evident, al luptei contra evaziunii. Am pretenţii sporite de la Fisc şi Vamă în 2024, să-şi facă mai bine treaba cu instrumentele digitale adecvate pe care le au acum, e-factura, e-transport, e-sigiliu. În plus, avem pe agendă azi decizii precum modificarea Codului Vamal, adoptarea Strategiei Anti-fraudă şi un nou proiect de digitalizare la Ministerul de Finanţe. Efectul cumulat trebuie să fie reducerea evaziunii şi colectarea mult mai bună la buget”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Acesta a adăugat că este ”un buget sustenabil: investiţii de peste 7% din PIB, mai mari decât deficitul bugetar, programat la 5%”.

”Iar inflaţia va continua să scadă, aţi văzut că la noiembrie este deja la 6,7%, ţinta noastră pentru 2024 este să scadă undeva spre 5-6%. Adică la jumătate faţă de momentul când am preluat mandatul de premier”, a adăugat premierul.

Acesta a reiterat ideea că vor fi scăzute cheltuielile statului.

”Săptămâna asta am discutat reorganizarea a 6 ministere, săptămâna viitoare continuăm cu restul. În final, vor rămâne mai puţine instituţii, cu puncte unice de avizare a documentelor, reducând astfel birocraţia. Important este că ne atingem obiectivele şi pe 2023”, a adăugat prim-ministrul României.

Acesta a mai afirmat că se depune, vineri, cererea de plată numărul 3 din PNRR.

”Trimitem şi ultimele deconturi pentru banii europeni din exerciţiul care se încheie la final de an. Iar în ţară, respectăm ce am promis administraţiilor locale: azi alocăm bani pentru cheltuielile descentralizate la nivel de comune, oraşe şi municipii. Am lăsat la final salariul minim pe 2024, care va creşte cu siguranţă. Propunerea noastră este 3.700 de lei de la 1 iulie, ca să asigurăm cele 6 luni de predictibilitate mediului de afaceri. Până atunci, păstrăm facilitatea de 200 de lei scutiţi de taxe din salariul minim brut”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, acest buget, ”votat de Parlament înainte de Crăciun, va permite în 2024 să investim sume fără precedent pentru a construi viitorul României”.

Bugetul trebuie să fie adoptat până la Crăciun

Proiectul legii bugetului trebuie votat în Parlament până la Crăciun, a afirmat liderul PNL, Nicolae Ciucă

„Astăzi (n.r. - joi) a fost planificată şi este, în continuare, planificată şedinţa de guvern pentru aprobarea legii bugetului pentru anul 2024 şi împreună cu toţi colegii mei, împreună cu premierul, am mai luat încă o dată, la mână, toate caietele de buget, toate detaliile care câteodată, chiar dacă par minore, produc efecte care sunt mai greu de controlat sau de rectificat. Am preferat să mai zăbovim pe aceste cifre, să mai discutăm încă o dată cu fiecare ordonator de credite în parte şi, în scurt timp, va începe şedinţa de guvern, astfel încât să avem bugetul aprobat, să plece către Parlament şi mâine să organizăm şedinţa Birourilor permanente reunite. Începând de săptămâna viitoare să intrăm în Parlament cu dezbaterea pe buget şi până în Sfânta Sărbătoare a Crăciunului să avem bugetul pentru anul 2024", a spus Ciucă, joi, la a7tv.ro, într-o intervenţie online de la sediul Guvernului, transmite Agerpres.

Ciucăa subliniat că începând din 2021, în fiecare an, bugetul a fost finalizat până la sfârşitul anului şi nu în primele luni ale anului următor.

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
Ministrul Mediului afirmă că nu va demisiona în urma scandalului privind criza apei potabile în Prahova şi Dâmboviţa
Ministrul Mediului afirmă că nu va demisiona în urma scandalului privind criza apei potabile în Prahova şi Dâmboviţa

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că nu îşi dă demisia în urma scandalului privind întreruperea furnizării apei potabile în localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

Nicușor Dan cere reexaminarea legii anti-extremism, deși CCR i-a respins sesizarea. Avertismentul președintelui
Nicușor Dan cere reexaminarea legii anti-extremism, deși CCR i-a respins sesizarea. Avertismentul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, joi, că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat deja și a respins prima sesizare făcută de președinte. 

Nicuşor Dan, despre situaţia dezastruoasă de la Paltinu: Arată cât de grave pot deveni consecinţele lipsei de anticipare
Nicuşor Dan, despre situaţia dezastruoasă de la Paltinu: Arată cât de grave pot deveni consecinţele lipsei de anticipare

Președintele Nicușor Dan avertizează, miercuri, că situația dezastruoasă de la Paltinu arată cât de grave pot fi consecințele lipsei de anticipare și comunicare între instituțiile statului, subliniind necesitatea remedierii acestei vulnerabilități.

 

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.