Secretarul general al PSD: Marcel Ciolacu va fi premier la sfârşitul lui mai. Dacă nu, vom avea anticipate

62301873
Inquam Photos / George Calin

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a dat asigurări, vineri la Vaslui, că la sfârşitul lunii mai preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi numit premier, afirmând că în caz contrar în România vor avea loc alegeri anticipate.

Stănescu a participat la Conferinţa Judeţeană a PSD Vaslui, în cadrul căreia mai mulţi delegaţi au întrebat dacă acordul semnat cu partenerii de guvernare va fi respectat.

"Dacă mai aveţi dubii, să nu mai aveţi, pentru că preşedintele nostru, Marcel Ciolacu, la sfârşitul lui mai va fi prim-ministrul României. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, sigur că vom avea alegeri anticipate. În rest, sunt discuţii la ministere, sper să le rezolvăm, să rezolvăm în primul rând pentru ţară, nu neapărat pentru un partid sau pentru altul", a menţionat Paul Stănescu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a opinat că discuţiile legate de schimbarea premierului nu sunt oportune la acest moment, subliniind că rotaţia se va face potrivit acordului cu partenerii.

"Trecem printr-o perioadă în care intoxicăm România cu tot felul de ştiri false, intenţionat sau neintenţionat. Mi-aş dori să nu încercăm să acoperim anumite evenimente petrecute cu nişte ştiri false. Rotaţia prim-miniştrilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. Principiul de la care plecăm este clar cel stipulat în acord. Vă reamintesc că şi noi şi partenerii de la PNL şi de la UDMR şi de la minorităţi suntem oameni politici. Sunt ferm convins că la un moment dat, când va fi oportun, vom sta de vorbă mai în detaliu. Lucrurile sunt prevăzute într-un acord. Nu înţeleg de ce vorbim în spaţiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când priorităţile românilor sunt cu totul şi cu totul altele", a declarat Ciolacu.

Cei doi lideri social-democraţi au fost prezenţi, vineri, la Conferinţa Judeţeană a PSD Vaslui, în cadrul căreia Dumitru Buzatu a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62309606
România se ”împacă diplomatic” cu Austria. Președintele Klaus Iohannis retrimite ambasadorul român la Viena
România își retrimite ambasadorul în Austria, după o convorbire telefonică avută între președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Austriei, Alexander Van der Bellen.    
62278271
Ciolacu cere „taxarea bogăției”. Liderul PSD declară război profiturilor „cu adevărat nesimţite”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că este nevoie de o taxă de solidaritate pentru averile acumulate pe fondul crizelor din ultimii doi ani, prin profituri "cu adevărat nesimţite".
62285241
Purtătorul de cuvânt al Executivului a revenit cu precizări despre o eventuală plecare din Guvern a ministrului Popescu
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a revenit cu precizări, miercuri, despre o eventuală plecare din Guvern a ministrului Energiei Virgil Popescu, după moartea celor 3 persoane la cariera minieră din Gorj.