Schimb de scrisori intre putere si opozitie, pe tema motiunii

×
Publicitate

Ramane cum au stabilit parlamentarii: motiunea de cenzura se va discuta cel mai probabil marti, chiar daca presedintele ar fi vrut ca totul sa se intample sambata.

Puterea a incercat sa grabeasca votul, dar opozitia n-a vrut si pace. Vineri, cele doua tabere au comunicat prin scrisori, cate doua de fiecare parte, dar n-au ajuns la un numitor comun. Pana la noi ordine, guvernul va afla marti daca reduce pensiile si salariile sau isi face bagajele si paraseste Palatul Victoria.

Liderii PDL si-au dat intalnire cu presedintele Senatului vineri, la prima ora. Dar Mircea Geoana le-a transmis ca nu poate veni si, printr-o scrisoare, i-a poftit la o discutie sambata la pranz.

Cateva ore mai tarziu, democrat-liberalii si-au dat seama ca doar o discutie cu presedintele Senatului nu va rezolva problema. Asa ca i-au trimis si ei o scrisoare, prin care i-au cerut ca intalnirea sa fie intre membrii biroului permanent.

A urmat, scrisoarea a treia semnata de Geoana prin care intalnirea de sambata a fost amanata si a aparut o reuniune a conducerii Parlamentului, dar nu sambata, cum si-ar fi dorit colegi de la PDL, ci luni, dupa pranz.

Destinatarii au citit epistola si-au raspuns urgent, in acelasi mod ... scris: nu sunt de acord cu intalnirea de luni. Apoi firul comunicarii s-a intrerupt.

Unii lideri ai partidului spun ca votul motiunii nu poate fi recunoscut, decat daca se respecta Constitutia.

Intre atatea epistole, un singur lucru este clar deocamdata: votul asupra motiunii va avea loc marti.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60428267
O prima victorie pentru Boc: recalcularea pensiilor
Premierul Emil Boc s-a bucurat vineri ca proiectul legii de recalculare a pensiilor speciale poate fi considerat ca si adoptat de catre Parlament. Motivul: nu s-a depus nicio motiune de cenzura pe aceasta tema.
60428037
Lansare de carte cu scandal! Ion Iliescu, huiduit de "Noii golani"
Ion Iliescu habar n-avea ce surpriza neplacuta il asteapta la Bookfest, unde venise sa-si lanseze cartea "Dupa 20 de ani. 1989". Acolo, un grup de cativa tineri care se autointituleaza "Noii golani", au inceput sa strige lozinci "anti-iliesciene".
60250193
Legea privind accesul publicului in curtea institutiilor a trecut de Senat
"O mica victorie pentru popor!" Asa scrie pe blogul personal liderul PSD, Adrian Nastase, despre "propunerea legislativa privind liberul acces al cetatenilor in spatiile detinute de autoritati si institutii publice."