Scandal în USR. Cioloș: ”Nu plec din partid, colegii să se gândească la reformă, decât să răspândească știri false”

62220990

Liderul USR Dacian Cioloş susţine că nu intenţionează să plece din partid şi nici să-şi facă grupuri separate în Parlament sub denumirea PLUS, acuzându-şi colegii de răspândirea de ştiri false.

Cioloș admite, însă, că la şedinţa de joi seara a existat o discuţie pe tema separării grupurilor parlamentare.

“Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, să dezbată conţinutul lor, decât să răspândească ştiri complet false”, a declarat pentru News.ro Dacian Cioloş.

Joi seară, în contextul informaţiilor referitoare la programul de reformă lansat în partid de către Dacian Cioloş şi al schimbului de mesaje interne dintre el şi Dan Barna, au circulat informaţii conform cărora actualul lider USR a ameninţat cu demisia, dar şi cu revenirea la varianta PLUS urmată de separarea grupurilor parlamentare USR, dacăprogeamul nu îi este acceptat. Membri ai partidului au vorbit joi seară, în grupurile interne, despre şantaj şi ultimatumuri.

Barna îl acuză pe Cioloș de iresponsabilitate

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări. Cioloş şi-a anunţat colegii că va supune proiectul votului Biroului Politic în cursul zilei de luni.

Ulterior şedinţei, între Dan Barna şi Dacian Cioloş a existat un schimb de mesaje pe grupurile interne. Barna îl acuză pe Cioloş de iresponsabilitate şi că aruncă partidul în aer în lupta pentru putere, în schimb Cioloş afirmă că funcţia de preşedinte al USR este mai degrabă decorativă, iar promisiunea sa a fost de a dezvolta partidul.

Cioloş le atrage atenţia colegilor că USR nu este pregătit pentru alegerile din 2024, fiind ”departe de a fi un partid capabil de a creşte electoral”.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62233348
Anunțul oficial al Guvernului despre schimbarea din funcție a ministrului Muncii, Marius Budăi
Schimbarea unui ministru este responsabilitatea premierului şi nu a fost pus în discuţie un astfel de subiect, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
62219475
Tensiuni în USR. Dacian Cioloș amenință cu demisia, fiind nemulțumit că nu se poate impune în partid
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări.
62240151
Guvernul își cere scuze pentru încurcăturile cu formularul PLF: În justiție, probabil vor câștiga
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu și-a cerut scuze, în numele Guvernului, pentru încurcăturile provocate de prevederile formularului digital de intrare în România (PLF).