Rotativa guvernamentală, prevăzută pentru sfârșitul săptămânii, dacă se oprește greva din Educație

62351385

Rotativa guvernamentală este gata să fie realizată la finalul acestei săptămâni, însă doar dacă greva din educație se va opri, spun surse politice.

În cazul în care greva din educaţie se încheie, premierul îşi da depune mandatul, ceea ce va echivala cu demisia întregului Guvern, urmând să se declanşeze procedurile pentru numirea unui noi Executiv şi preluarea funcţiei de premier de către liderul PSD Marcel Ciolacu, transmite news.ro.

Coaliţia ia în calcul ca întreg procesul, de la consultările la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, la anunţarea premierului desemnat şi depunerea în Parlament a componenţei noului Guvern şi a programului de guvernare să de desfăşoare într-un calendar accelerat.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă afirma săptămâna trecută că discuţiile privind rotativa guvernamentală vor fi amânate până când va exista un acord cu liderii sindicali din învăţământ pentru a rezolva problemele şi pentru a asigura continuitatea procesului educaţional în şcoli.

Premierul a ieşit pe 26 aprilie, la Palatul Victoria, împreună cu ceilalţi lideri ai coaliţiei, Marcel Cioalcu şi Kelemen Hunor şi a anunţat că a convenit cu partenerii de coaliţie ca până la soluţionarea problemelor să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare responsabilitatea de premier.

Declarațiile lui Nicolae Ciucă

Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul, în condiţii în care situaţia se menţinea la un anumit echilibru. Ţinând cont de faptul că, aşa cum până acum, împreună cu dvs am găsit soluţii, aşa cum până acum nu am dat înapoi în faţa responsabilităţii, după discuţiile pe care le-am avut la nivelul coaliţiei am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învăţământ, am decis să menţinem acest dialog astefel încât să găsim soluţii pentru problemele îndreptăţite ale cadrelor didactice şi să facem în aşa fel încât pe baza înţelegerii şi raţiunii împreună cu dumnealor să găsim soluţii. (...) (...) În acest moment, făcând apel la raţiunea cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecţională să dezechilibrăm întreg sistemul şi întreg bugetul de stat. (...) Am convenit ca până la soluţionarea acestor probleme şi să îmi asum în continuare responsabilitatea funcţiei de premier şi în felul acesta să fie create toate condiţiile ca într-o perioadă cât mai scurtă să putem pune în continuare în aplicare planul de rocadă la nivelul coaliţiei”, a anunţat Nicolae Ciucă.

O întâlnire întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar are loc, marţi, de la ora 11.00. Se discută despre demersurile necesare pentru adaptarea calendarelor de desfăşurare a activităţilor de final de an şi a calendarelor examenelor naţionale, în contextul generat de protestul personalului din învăţământul preuniversitar.

Articol recomandat de sport.ro
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
„Reghecampf va fi dat în judecată!“: tunisienii au luat decizia finală. Acuze grave la adresa românului
Citește și...
62354588
Controversă după ce Carmen Iohannis a purtat bijuterii de 12.000 de euro. Reacția Administrației Prezidențiale

Soția președintelui României, Carmen Iohannis, este în centrul unei controverse după ce un brand de bijuterii a postat imagini cu Prima Doamnă purtând produsele sale, în timpul unui eveniment în Germania.

62278955
Europarlamentarul Eugen Tomac, despre aderarea României la Schengen: „Singura cale este procesul de la CJUE”

Europarlamentarul Eugen Tomac spune că singura cale prin care România va intra în spaţiul Schengen este procesul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

 

62297200
România are în continuare șanse să adere la Spaţiul Schengen, dar „pe zi ce trece ne îndepărtăm de acest moment”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a explicat că România are în continuare şanse pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi este de părere că oficialii români trebuie să se implice mai mult în acest demers.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19665778
Călin Georgescu scapă de arestul preventiv. Tribunalul București a decis să îl plaseze sub control judiciar

Tribunalul București a decis, marți, ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să fie plasat sub control judiciar. Decizia poate fi contestată.

Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.