Rareș Bogdan: Premierul va promova o lege prin care cei prinşi băuţi la volan "vor fi pedepsiţi aspru"

62208388
Agerpres

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că Florin Cîţu a fost un "vârf de lance" în lupta PNL cu PSD, iar la acel moment nu au apărut informaţiile controversate despre trecutul său.

Eurodeputatul anunţă că în perioada următoare primul ministru va promova un act normativ care să prevadă sancţiuni drastice pentru cei care urcă băuţi la volan, el menţionând că premierul face acest demers "tocmai pentru că a înţeles momentul".

"Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic. Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil", a declarat Rareş Bogdan, miercuri seară, potrivit News.ro, care citează Digi 24.

El a anunţat că în următoarele săptămâni premierul va promova o ordonanţă şi apoi o lege prin care toţi cei care au fost prinşi conducând autovehicule băuţi "vor fi pedepsiţi aspru", el menţionând că premierul face acest demers "tocmai pentru că a înţeles momentul".

"Vă asigur că nu e nimic altfel decât e în alte partide. (...) Situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război. (...) Nu se întâmplă lucruri atât de grave pentru că guvernarea merge înainte, de Guvern de ocupă colegii noştri, miniştrii noştri, de Parlament se ocupă colegii noştri care sunt în Parlament. Ţara nu stă, pentru că altfel nu am mai avea creştere de 13,6%, ţara merge înainte. (...) Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (...) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm", a adăugat Rareş Bogdan.

El a menţionat că "nu se va întâmpla nicio aripioară, aripă, sciziune, fisură" în PNL după alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al partidului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62172940
Cu aproape o lună înaintea alegerilor, Cîțu pare să aibă destui susținători pentru a câștiga

Cu aproape o lună înaintea Congresului, premierul Florin Cîțu pare să aibă suficienți susținători pentru a câștiga șefia PNL.

62208312
Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a avut o ”relație personală” cu Ponta și PSD

Fostul președinte al PSD, Victor Ponta, a fost prieten bun cu Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanțelor, care acum este susținut de premierul Florin Cîțu.

62208287
Dan Vîlceanu a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Finanțelor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al Finanţelor.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.