PSD vrea ca salariul minim să fie acordat doar pentru persoanele care nu au nicio calificare

62141165
Inquam Photos/ Octav Ganea

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri, a anunţat, vineri, prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.

"PSD va veni cu un proiect de lege în Parlament prin care vom modifica Codul Muncii cu privire la salariul minim şi propunem: 1) salariul minim se acordă doar pentru persoanele şi posturile care nu necesită sau nu au vreo calificare; 2) salariul minim se acordă pe o perioadă determinată de până la 12-24 de luni; 3) în perioada acordării salariului minim unui angajat, antreprenorul să beneficieze de vouchere pentru formare profesională acordate de stat prin care să califice personalul angajat, iar la finalul acestei angajări să crească nivelul de salarizare în conformitate cu elementele concurenţiale din piaţa muncii; 4) o analiză a sistemului de taxare a muncii pentru venituri mici, plecând de la obiectivul de a creşte nivelul deducerilor pentru familiile care au copii, dar şi la nivelul contribuţiilor CAS şi CASS, dar aici trebuie să fim atenţi să nu generăm sărăcie viitoare pentru persoanele care temporar sunt angajate cu salariul minim", a afirmat Grindeanu.

Conform acestuia, proiectul va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri şi va fi depus în Parlament "în cel mai scurt timp".

Potrivit liderului PSD, Marcel Ciolacu, şedinţa informală de vineri cu liderii judeţeni şi cei centrali ai PSD, din judeţul Braşov, a vizat discuţii despre viitorul Consiliu Politic Naţional, unde social-democraţii vor lua decizii privind strategia alegerilor locale parţiale, structura viitorului Consiliul Naţional, care va avea o o corespondenţă similară cu cea a Comisiei Europene.

De asemenea, Ciolacu a anunţat că s-a decis redeschiderea Institutului Social Democrat, în acest context fiind făcută o prezentare de către Ionuţ Vulpescu.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62183544
Florin Cîţu: Restaurantele şi terasele nu vor rămâne deschise toată noaptea începând de sâmbătă
Restaurantele şi terasele nu vor rămâne deschise toată noaptea începând de sâmbătă, atunci când vor intra în vigoare noile măsuri de relaxare a restricțiilor, a anunțat premierul Florin Cîțu. 
62190007
Preşedintele a semnat decretele pentru acreditarea a 12 ambasadori. George Maior, numit ambasador al României în Iordania
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele pentru acreditarea a 12 ambasadori, iar printre aceştia se numără şi George Maior în funcţia de ambasador al României în Regatul Haşemit al Iordaniei, informează Administraţia Prezidenţială.
62182747
Florin Cîţu: Barurile, cafenelele, cluburile, discotecile rămân închise până la 1 iunie
Premierul Florin Cîţu a declarat joi seară că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.