PSD îi cere demisia secretarului general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, după ce aceasta a fost pusă sub acuzare de DNA într-un dosar de trafic de influență și susține că premierul demis Ilie Bolojan trebuie să ofere explicații, în condițiile în care numele său apare în ancheta procurorilor.

Formațiunea politică susține că Trăilă a fost numită în funcție de Bolojan și că presupusul trafic de influență ar fi avut loc chiar în biroul acestuia de la Palatul Victoria.

„Prim-ministrul demis Bolojan trebuie să aprindă lumina în propria cămară, după ce DNA l-a pus sub acuzare pe secretarul general adjunct al Guvernului

PSD solicită demisia imediată a actualului secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, după punerea sub acuzare de către procurorii DNA, în dosarul penal privind traficul de influență exercitat la premierul Ilie Bolojan, în favoarea omului de afaceri Fănel Bogoș. 

Totodată, premierul demis Ilie Bolojan trebuie să aprindă lumina în propria cămară, având în vedere că numele său este implicat în acest dosar penal de mare corupție, care afectează grav imaginea Guvernului și a României. 

PSD subliniază că doamna Trailă a fost numită în funcția de secretar general adjunct al Guvernului prin decizia directă și personală a premierului demis Ilie Bolojan. Prin urmare, din punct de vedere politic, acesta răspunde în solidar pentru faptele de corupție ale subordonatei sale, mai ales că traficul de influență care face obiectul cercetării penale a avut loc chiar în biroul său de prim-ministru al României”, se arată în comunicatul PSD.

Potrivit unor surse, Trăilă este audiată în calitate de suspect pentru complicitate la folosirea influenței în dosarul unei ferme din județul Vaslui, notează Agerpres.

Dosarul îl vizează omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei societăți din domeniul creșterii păsărilor din județul Vaslui. Acesta a fost reținut în luna noiembrie a anului trecut de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași, iar ulterior arestat. Din luna martie 2026, Bogos este plasat sub control judiciar. El este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv la nivelul administrației centrale pentru a-l schimba din funcție de șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituție care amendase în repetate rânduri societatea sa.

În același dosar, alte trei persoane au fost reținute trafic de influență, dare de mită și șantaj și două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență.

Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu. El este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. În prezent se află sub control judiciar.

Conform unui comunicat al DNA transmis presei în noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi încercat să obțină despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, după ce în anul 2024, la una din fermele sale din județul Vaslui ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză. Întrucât DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări și i-a refuzat plata despăgubirilor, omul de afaceri ar fi apelat la mai multe persoane pentru a-l schimba din funcție pe directorul institituției și pentru a determina conducerea ANSVSA să îi favorizeze firma.